Un localnic din Valea Viseului acuza ca a fost batut de agenti din Politia de Frontiera Imprimare 2901 Afişări
Vineri, 30 Septembrie 2011 06:42

În urma agresării unui agent din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Valea Vişeului (în 23 septembrie), a fost derulată o acţiune de descoperire a agresorilor. În cadrul acestei acţiuni a fost reţinut Vasile Boiciuc, care susţine că poliţiştii de frontieră, în momentul când l-au văzut, au tăbărât peste el şi au început să îl lovească cu bocancii, bastoanele şi pumnii.

"Mergând spre casă, am fost oprit de trei poliţişti de frontieră. Aceştia mi-au spus că eu l-am lovit în cap cu o sticlă pe un agent de poliţie. Au sărit pe mine şi au început să mă lovească cu bocancii, pumnii şi bastoanele. După ce m-au bătut, m-au dus la sediul sectorului, unde am stat toată noaptea. M-au pus să declar ce au vrut ei şi m-au ameninţat că dacă nu declar ceea ce vor ei, voi face ani grei de închisoare. Am fost dus la Vişeu de Sus. Nu am fost singurul bătut. Au fost şi alţi suspecţi luaţi la bătaie. Nu sunt contrabandist. Nu am făcut rău la nimeni. Mă voi adresa justiţiei pentru a mi se face dreptate",
a spus Vasile Boiciuc.
Vasile Boiciuc a fost transportat la Vişeu de Sus în urma unui mandat de aducere. Procurorul de caz, după audieri, a emis doar o ordonanţă de reţinere pe 24 de ore pentru un singur suspect, iar pe numele lui Vasile Boiciuc a dispus o măsură de a nu părăsi localitatea pentru 30 de zile.

• Diagnostic: traumatism cranio-cerebral acut

Acuzând dureri mari, Vasile Boiciuc s-a prezentat luni, 26 septembrie, la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei. "S-a prezentat un pacient, în vârstă de 39 de ani, domiciliat în Valea Vişeului, care a suferit o agresiune în urmă cu 42 de ore, în urma căreia prezintă un traumatism cranio-cerebral acut, hematoame periorbitale bilaterale, escoriaţii faciale multiple, hematoame la nivelul ambelor braţe, torace şi nivelul gambei stângi. I s-a sugerat internarea, dar a refuzat", a spus Gelu Moyş, medic specialist în urgenţe medico-chirurgicale de la Unitatea de Primire Urgenţe, din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei. Vasile Boiciuc a refuzat internarea, deoarece, neavând serviciu, ar fi fost nevoit să-şi plătească spitalizarea.

• Punct de vedere oficial: "S-au respectat întocmai procedurile legale"

Poliţia de Frontieră consideră, însă, că nu s-a făcut decât să se respecte prevederile legale. "Referitor la cele afirmate de Vasile Boiciuc, vă pot spune că s-au respectat întocmai procedurile legale, iar, în momentul de faţă, cazul este cercetat de Parchet", a spus inspector Radu Lungu, purtătorul de cuvânt al IJPF Maramureş. Evenimentul derulat la Valea Vişeului a dus la înregistrarea unei tensiuni în rândul localnicilor, care şi-au readus aminte de un alt eveniment trist, în care un localnic a fost împuşcat mortal de un poliţist de frontieră, în 2006.

Sursa:GlasulMaramuresului.ro - autor Liviu Siman



Share