Guvernul pastreaza cate un cinematograf in fiecare resedinta de judet Imprimare 835 Afişări
Joi, 12 August 2010 07:54
Guvernul va accelera procedurile de preluare a cinematografelor de catre administratiile locale, mentinand insa cel putin un cinematograf in fiecare municipiu resedinta de judet, pentru promovarea filmului romanesc sau organizarea unor actiuni de cultura de nivel national, a anuntat premierul Emil Boc.
 
"In domeniul culturii vor fi accelerate procedurile de preluare de catre administratiile locale a cinematografelor, cu mentiunea ca in fiecare municipiu resedinta de judet vom mentine cel putin un cinematograf pentru a putea promova filmul romanesc sau alte activitati ce tin de promovarea actului de cultura de interes national", a declarat premierul, la finalul sedintei de Guvern de miercuri.
 
"Celelalte cinematografe vor fi preluate de autoritatile locale cu mentinerea destinatiei acestora pentru a putea fi utilizate", a precizat Emil Boc.

Share