Domeniul public - depozit pentru sigheteni Imprimare 1256 Afişări
Luni, 10 Mai 2010 08:14

Deşi în municipiul Sighetu Marmaţiei este introdus gazul metan, din cauza costurilor mari, majoritatea sighetenilor apelează la lemne pentru încălzirea locuinţelor.

Lipsa spaţiilor de depozitare a lemnelor face ca acestea să fie depozitate chiar pe domeniul public, pe spaţiile verzi, creându-se un aspect neplăcut din punct de vedere arhitectonic.
"Locuiesc la parterul unui bloc din cartierul Bogdan Vodă. Peste noapte, pe domeniul public, pe spaţiul verde, un vecin a depozitat o mare stivă de lemne. L-am rugat să nu pună lemnele chiar în faţa geamului şi pe spaţiul verde, dar nu m-a ascultat. Pe lângă faptul că arată urât şi îmi obturează lumina, lemnele mi-au distrus şi pereţii când au fost descărcate. Cred că reprezentanţii din administraţie ar trebui să se implice într-o măsură mult mai mare în rezolvarea acestui aspect. Am depus o plângere în acest sens şi sper că situaţia se va rezolva", a declarat sigheteanul Alexandru Rusneac.

La nivelul administraţiei locale, acest aspect este cunoscut şi au fost deja luate câteva măsuri. "În urma sesizărilor depuse, poliţia comunitară s-a deplasat la faţa locului şi persoanele care au depozitat lemne pe domeniul public au fost sancţionate contravenţional şi li s-a pus în vedere să ridice lemnele. Vă asigur că vom continua să intervenim, potrivit prevederilor legale, în rezolvarea acestor situaţii neplăcute,  ori de câte ori va fi nevoie", a asigurat Spiridon Pralea, şeful Serviciului Poliţie Comunitară Sighetu Marmaţiei.

Liviu Siman

Sursa: Glasul Maramuresului


Share
Ultima actualizare Luni, 10 Mai 2010 08:24