Sigheteni puşi pe scandal Imprimare 568 Afişări
Scris de Sighet Online   
Luni, 15 Februarie 2010 11:02
Sâmbătă 13 februarie 2010, o patrulă mixtă de ordine şi siguranţă publică aflată în serviciu în zona centrală a oraşului Sighetu Marmaţiei, a fost sesizată, în jurul orei 23.00, despre faptul că într-un local din apropiere a izbucnit un conflict spontan. La faţa locului jandarmii l-au identificat pe Alexandru B., de 26 ani, din Sighet, care a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 300 lei pentru faptul că a provocat scandal în incinta barului şi l-a agresat fizic şi verbal pe unul dintre clienţi, fără a avea vre-un motiv.

Vineri, 11.02.2010, în jurul orei 17.30, o patrulă de ordine publică a Jandarmeriei Sighetu Marmaţiei, în timp ce se afla în serviciu în zona străzii Unirii din localitate, a fost sesizată pentru a interveni la aplanarea unui conflict iscat la un local din apropiere. Ajunşi la faţa locului jandarmii l-au identificat pe Dănuţ O., de 31 ani, din Sighet, care pe fondul consumului excesiv de alcool i-a adresat injurii şi cuvinte jignitoare administratorului localului. Pentru comportamentul său bărbatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei.

Sursa: Biroul de Presa al Jandarmeriei Maramures


Share