Sighetul cere 341 de milioane de lei pentru proiecte Imprimare 579 Afişări
Miercuri, 06 Ianuarie 2010 11:18

primar Eugenia GodjaAutoritatile din Sighetu Marmatiei au intocmit o lunga lista cu proiectele pe care le au in vedere pentru anul in curs si pentru care au nevoie de finantare. Primarul Eugenia Godja a precizat pentru citynews.ro ca suma pe care o solicita municipiul se ridica la peste 341 de milioane de lei noi. “Am trimis aceasta lista senatorului Sorin Bota, la Bucuresti, (n.n. PSD) si speram ca in urma demersurilor care se vor face sa obtinem macar o parte din acesti bani”.

 Intre proiectele cuprinse pe aceasta lista se numara modernizarea strazilor pe Valea Hotarului si in zona Iapa, reabilitarea a alte 16 strazi din oras, infiintarea unui centru de transfer tehnologic, denumit Tranzit, deschiderea unui centru de integrare sociala, amnenajarea unor noi spatii verzi in cartierul Unirii, precum si realizarea unui sistem informatic, cu ajutorul Ministerului Comunicatiilor, care sa permita folosirea programelor de e-guvernare in cadrul Primariei Sighetu Marmatiei.

 “Asteptam un semnal si in ce priveste varianta Sighetului – acel drum ocolitor care a fost prins anul trecut in bugetul national pentru autostrazi, dar nu a ajuns inca sa primeasca efectiv finantare”, a mai spus Eugenia Godja. 

Sursa: CityNews.ro


Share