Misiuni ale jandarmilor la cumpăna dintre ani Imprimare 573 Afişări
Scris de Sighet Online   
Miercuri, 30 Decembrie 2009 10:42

Concomitent cu misiunile permanente ce revin jandarmilor maramureşeni, în această perioadă a Sărbătorilor de Iarnă, se vor executa misiuni de asigurare şi menţinere a ordinii publice cu ocazia unor manifestări ce vor fi dedicate marcării trecerii în Noul An.

Începând cu data de 20 decembrie, pe durata a nouă zile, s-a desfăşurat la Sighetu Marmaţiei „Festivalul Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă”, unde, în cooperare cu Poliţia Sighetu Marmaţiei, jandarmii au asigurat desfăşurarea în bune condiţii a tuturor activităţilor ocazionate de acest festival, neînregistrându-se nici  un incident major.

În noaptea dintre ani, jandarmii vor fi prezenţi pentru a asigura ordinea publică la focul de artificii în Piaţa Revoluţiei din Baia Mare şi în centrul oraşului Sighetu Marmaţiei. De asemenea, împreună cu efective ale Poliţiei, cadrele Jandarmeriei vor desfăşura misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice în zonele unde se organizează petreceri de Revelion din Şomcuta Mare, Fărcaşa şi Târgu Lăpuş. La trecerea în noul an jandarmii din cadrul posturilor montane vor fi la datorie pentru oferirea unui climat de siguranţă în zona pârtiilor de schi şi pe traseele turistice adiacente din staţiunile Mogoşa, Şuior, Izvoare , Cavnic şi Borşa.

 În prima zi a Anului Nou, de Bobotează şi de Sfântul Ion, patrulele de jandarmerie vor acţiona în zona lăcaşurilor de cult, a catedralelor şi bisericilor din Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, precum şi la Mănăstirile Rohia, Rohiţa, Bârsana, Peri din Săpânţa şi Mănăstirea din Pasul Prislop, pentru asigurarea ordinii publice, unde se preconizează participarea unui număr mare de persoane la slujbele religioase.

Începând cu 10 ianuarie, la Sighetu Marmaţiei va avea loc a 17-a ediţie a „Festivalului de colinde, datini şi obiceiuri de iarnă la ucraineni”,unde, pentru buna desfăşurare a acestor manifestări, vor fi angrenate efective din cadrul Jandarmeriei Sighet.

Sursa: Biroul de Presa al Jandarmeriei Maramures


Share