În satul Slătioara de pe Valea Izei aproape că nu sunt persoane care beneficiază de pensie. Comuna Strâmtura, de care aparţine satul, a fost, de-a lungul ultimilor ani, celebră pentru numărul uriaş de ajutoare sociale: peste 1.000, în topul naţional al comunelor "asistate" social. Acum, cifra a scăzut până la aproximativ 500 de dosare, în mare parte datorită plecărilor în străinătate. Dar nu numai.

Viceprimarul Petru Mihnea explică: "Cam toţi cei fără venit au ajutor social. Sunt mulţi fără pensii, dar au ajutoare sociale. De ce a scăzut numărul de ajutoare? Au şi plecat, dar s-a modificat şi legea, că era prea permisivă. Înainte, şi cel care avea casă cu etaj şi terenuri primea ajutor, că n-avea venituri. Într-adevăr, n-avem pensii de agricultori, decât foarte puţine."

• De la comunism se trage

Comuna Strâmtura a refuzat, în anii ’50, cooperativizarea. Primarul de atunci, din satul Glod, 
s-a luptat, ba i-a şi învăţat pe oameni cum să se opună paşnic. A existat o încercare, aşa-zisa "întovărăşire", dar n-a durat. S-au luat terenuri de-ale primăriei şi de-ale "chiaburilor" şi s-a făcut fermă pentru tauri, de reproducţie. Degeaba. Abia acum, oamenii au ajuns să plătească pentru opoziţia lor. Adolescenţii şi tinerii de atunci sunt acum septuagenari. N-au avut pensie niciodată şi sunt la mâna autorităţii locale, pentru ajutoare sociale. Care ba vin, ba nu vin... Chiar şi cantitatea ajutoarelor comunitare spune ceva: Strâmtura a avut de distribuit 177 tone de făină şi 4,5 tone de zahăr.

• Bun ar fi un miez de pensie

Toader Pop, 66 de ani, mergea spre pădure cu securea la mână, aşa cum îi stă bine unui gospodar de pe Valea Izei:
"N-avem pensii, dară, că n-am vrut în colectiv. N-am vrut a lăsa caii şi pământul... da’ de ştiam, îl lăsam. Amu’ cine mă angajează pă mine? Ai, bun ar fi un miez de pensie. Am ajutorul social. Şi pământu’, bată-l baiu! Dacă ai un ban, îl pui de zile negre, să ai după ce întinde mâna!" 
Satul Slătioara are 240 de fumuri, Glodul are 294, Strâmtura - 1.120. În Slătioara nu trebuie să cauţi pensionari, ci invers, oameni fără pensie. Sătenii se plâng că nici agricultura nu merge acolo, iar aşezarea satului, între dealurile împădurite şi poalele munţilor Ţibleş, pare a confirma acest lucru. "Ce să cultivăm? Coboară porcii sălbatici din pădure, vin ciorile cu sutele, o coborât şi ursu’, ia, aproape până aci! Se şi vede. Nu mai lucră nimeni, creşte pădurea înapoi, pe dealuri. Când o făcut satul, o defrişat, acuma creşte înapoi. Tineretul nu vrea a lucra pământul, se duc mai bine în lume. Peste 200 îs duşi de-aici", spune Pop Toader.

Sursa: Glasul Maramuresului