Locatari nemulţumiţi de modul în care se facturează consumul de gaz | 2866 Afişări |
Luni, 28 Septembrie 2009 08:49 |
Locatarii blocului B2 din Piaţa 1 Decembrie 1918 din Sighet, chiriaşi în imobilul de tip ANL, sunt nemulţumiţi de modul în care se facturează consumul de gaz. În opinia majorităţii, aceste calcule se fac defectuos, creând discrepanţe financiare între consumatori. Alimentarea cu gaz a blocului se realizează printr-o centrală comună. Prin urmare, există un singur contor care înregistrează consumul. Acesta se citeşte de către administrator şi cantitatea de gaz consumată se împarte la toţi consumatorii. În apartamente sunt şi contoare pentru consumul de apă caldă, apa fiind încălzită tot cu gaz. Soluţia propusă de directorul Berg Sistem Gaz este contorizarea individuală. "Este o mare greşeală folosirea contorului colectiv. Recomand primăriei să treacă la instalarea contoarelor individuale. În felul ăsta, nu ar mai exista diferenţe mari de preţ la facturi. Am avut discuţii cu cei de la primărie, în care i-am rugat să aplice sistemul de contorizare individual, ca să pună capăt acestei situaţii", a spus ing. Petre Lazarciuc, directorul Berg Sistem Gaz. Liviu Siman Sursa: Glasul Maramuresului |