Un angajat al Primăriei Sighet a incendiat două clăi de fân | 1000 Afişări |
Joi, 30 Iulie 2009 10:49 |
Aplicarea defectuoasă a legilor de fond funciar generează tot mai multe situaţii hilare şi dispute printre presupuşii (sau realii) proprietari. Sigheteanul Vasile Godja a moştenit prin testament un teren de la o rudenie. A urmat apoi căile legale de atestare a proprietăţii. După aceste proceduri, terenul situat în zona "Doboieş" a fost înscris în numărul topografic 3557/1/d. În momentul în care a vrut să folosească terenul, surpriză... S-a trezit că aparţine lui Ştefan Ivaşcu, angajat al primăriei, care l-a primit în temeiul Legii 18/1991. • Ameninţări... printre două incendieri În urma rapoartelor de expertiză tehnică judiciară a reieşit faptul că Godja Vasile are în posesie terenul înscris în numărul topo 3557/1/d, iar Ştefan Ivaşcu pe cel înscris în numărul topo 3557/1/c/2, ultimul fiind amplasat în alt loc. În pofida acestui fapt, Ştefan Ivaşcu continuă să se considere proprietar al terenului lui Vasile Godja. "Cu toate că i-am spus să mă lase în pace, Ivaşcu m-a ameninţat că mă aranjează el şi nu se lasă până nu mă bagă-n puşcărie", a spus Vasile Godja. Pe 16 iulie, Vasile Godja şi-a făcut a doua claie de fân, după care a plecat acasă. Spre seară, a fost anunţat de un vecin că Ştefan Ivaşcu i-a aprins din nou claia. La faţa locului, s-au deplasat pompierii sigheteni, care au stins focul. "Ce să mă pot face cu acest om, care a doua oară îmi dă foc la fân, bătându-şi joc de munca mea. Am ajuns la capătul răbdării", s-a plâns omul păgubit. • "Într-adevăr am aprins claia" Incendiul (repetat) a fost anunţat şi, se pare, oamenii legii se străduie să facă lumină în acest caz. "Am fost sesizaţi prin numărul 112 că în zona Doboieş are loc un incident. Ajunşi la faţa locului, am demarat primele cercetări pentru a se putea stabili circumstanţele în care s-a pus foc clăii de fân", a declarat comisarul-şef Vasile Tepei, de la Biroul de Ordine Publică Urbană din cadrul Poliţiei Sighetu Marmaţiei. Sursa: Glasul Maramuresului |