Dascăli tineri renunţă la posturile titularizabile de la ţară | 1338 Afişări |
Miercuri, 29 Iulie 2009 13:36 |
Anul acesta, au fost scoase la concurs în Maramureş 277 de posturi titularizabile, iar netitularizabile 2.181. Din cele 277 de posturi titularizabile, au fost ocupate doar 201. Ca în fiecare an, o parte din tinerii dascăli maramureşeni nu s-au arătat interesaţi să predea la sate, departe de familii, preferând posturile de suplinitori, deşi ar fi avut posibilitatea să se titularizeze pe posturi în şcolile din mediul rural. Peste 70 de persoane au renunţat la catedrele titularizabile optând pentru un loc de suplinitor, numai să fie mai aproape de casă. "76 de posturi au rămas neocupate, pentru că tinerilor nu li s-au părut atractive. Nu sunt interesaţi să meargă să predea în mediul rural în localităţi izolate, pentru că nu au condiţii nici de a face naveta şi nici de locuit în condiţiile oferite la oraş. Şi atunci, decât să meargă titular să zicem la Poienile de sub Munte, unde trebuie să caute gazdă, preferă să renunţe la postul titularizabil pentru unul de suplinitor, dar să fie acasă. Posturi titularizabile neocupate au rămas la Poienile de sub Munte, Ruscova, Repedea ş.a.", a precizat inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş. • Pensionarii preferă să predea la ţară "Totuşi există şi o excepţie. Există dascăli pensionari care ţin legătura cu inspectoratul şi, dacă rămân locuri neocupate, preferă să meargă să predea la sate. Anul trecut, soţii Jebereanu au ales să predea la Valea Vişeului. Au stat în gazdă şi ne-au spus că s-au simţit foarte bine. Cei mai norocoşi au fost copiii din acea zonă, pentru că soţii Jebereanu au experienţa a mulţi ani de învăţământ în spate", a precizat inspectorul general. Sursa: Glasul Maramuresului |