STOP ACCIDENTELOR RUTIERE – VIAŢA ARE PRIORITATE! Imprimare 657 Afişări
Scris de Sighet Online   
Marţi, 14 Iulie 2009 14:19
A creşte copii e un lucru riscant , căci reuşita depinde de multă trudă şi grijă, iar nereuşita întrece orice altă durere.

Pentru prevenirea implicării copiilor în accidente rutiere, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş recomandă părinţilor să vegheze la respectarea de către copii a normelor rutiere. Atât în mediul urban cât şi în cel rural, copiii să ţină cont de următoarele:

  • să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât cele special amenajate („zebră”) şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje cu „Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare numai la culoarea verde a acestora;

  • înainte de traversa prin aceste locuri este necesară asigurarea atentă din ambele sensuri;

  • în intersecţiile fără marcaj pietonal traversarea se face numai pe la colţul străzii şi numai când prin acel loc nu circulă maşini;

  • în toate cazurile traversarea nu se face în fugă, ci în pas vioi şi perpendicular pe axul drumului;

  • să circule numai pe trotuare;

     

  • acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora, dar nu în grup ci în şir, unul după altul;

  • dacă circulă cu bicicleta, să evite zonele aglomerate şi arterele principale cu trafic intens;

  • este indicat să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a şoselei, folosind bicicleta numai pentru deplasări pe distanţe mici, evitând astfel neplăcerea de a fi surprinşi pe şosea de întuneric sau de înrăutăţirea vremii.

  • conform normelor rutiere este interzis minorilor sub 14 ani să circule cu bicicleta pe drumurile publice. De asemenea minorilor sub 16 ani le este interzis să conducă ciclomotoare pe drumurile publice.

 

Învăţându-i pe copii să circule corect, îi putem feri de necazuri şi ne putem bucura în continuare de farmecul zâmbetului lor!


Share
Ultima actualizare Marţi, 14 Iulie 2009 14:22