Tânără strivită de TIR pe drumul Gutâiului | 1408 Afişări |
Miercuri, 08 Iulie 2009 08:56 |
Tânăra de 22 de ani, din Botiza, zdrobită de un camion, la începutul acestei luni, pe drumul Gutâiului, a murit ieri-dimineaţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Dr. Constantin Opriş" din Baia Mare. În data de 2 iulie, o autoremorcă încărcată cu ciment s-a răsturnat, din motive necunoscute, peste un microbuz ce făcea curse regulate dinspre Baia Mare spre Vişeu de Sus şi retur. În acea zi, într-o curbă periculoasă din Pasul Gutâi, trei persoane au fost rănite. Cele mai serioase leziuni i-au fost provocate unei tinere de 22 de ani, din localitatea Botiza. Ea a fost practic scalpată de fiarele contorsionate ale celor două maşini ce au intrat în coliziune. • N-a rezistat decât o săptămână "În jurul orei 6.00 dimineaţa, pacienta a fost adusă la noi la spital pentru investigaţii. Ea prezenta o plagă craniocerebrală de mari dimensiuni, plagă care a făcut practic să-i iasă creierul afară. I s-a făcut un examen cu computerul tomograf şi a fost rapid introdusă în sala de operaţie. De la operaţie, pacienta a fost internată în stare critică la Secţia de Terapie Intensivă, iar ieri-dimineaţă a decedat", a declarat dr. Sabin Nemeş Bota, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare. Acesta nu este singurul caz grav care a ajuns pe mâinile chirurgilor băimăreni. Numărul tot mai mare al accidentelor rutiere din ultima perioadă aduce zeci de maramureşeni pe paturile spitalelor. Sursa: Glasul Maramuresului |