Poliţiştii fac controale la agenţii economici care manipulează bunuri şi valori Imprimare 580 Afişări
Scris de Sighet Online   
Marţi, 23 Iunie 2009 11:58
Pentru prevenirea sustragerii sumelor de bani aparţinând unităţilor financiar bancare, case de schimb valutar şi în general agenţi economici care operează cu sume mari de bani poliţiştii maramureşeni desfăşoară în perioada 22.06-30.07.2009 acţiuni şi controale la agenţii economici de pe raza judeţului. Poliţiştii verifică modul în care sunt respectate prevederile Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Reamintim că, în conformitate cu actul normativ menţionat mai sus, conducătorii de unităţi sunt obligaţi să ia măsurile necesare pentru asigurarea pazei, în sens contrar împotriva acestora se vor lua măsuri de sancţionare potrivit legislaţiei în vigoare.

Sursa: Biroul de Presa al Politiei Maramures


Share
Ultima actualizare Marţi, 23 Iunie 2009 12:31