Maramureşul mai are nevoie de 30 milioane euro pentru finalizarea lucrărilor la Barajul Runcu | 1042 Afişări |
Marţi, 14 Aprilie 2009 05:46 |
Circa 30 milioane de euro ar mai fi necesare pentru ca lucrările la Barajul Runcu să fie finalizate la termenul stabilit, anul 2012. Autorităţile mizează şi pe anumite fonduri de la bănci europene, dar sunt optimiste şi pentru că, în acest an, pentru continuarea lucrărilor la baraj s-au alocat aproape 40 milioane lei. Pentru acest an, Direcţia Apelor Someş-Tisa a alocat suma de 64.250.000 lei pentru programul de investiţii ce urmează să se deruleze în Maramureş, care include realizarea de lucrări la 33 de obiective. Pentru acumularea “Runcu”, suma alocată lucrărilor de investiţii, pe anul în curs, este de 39 milioane lei, fapt care va avansa în mod substanţial această lucrare, a afirmat directorul Szekely. “Este vorba despre o sumă considerabilă, aproape 400 miliarde lei vechi, iar acest lucru înseamnă că lucrarea va avansa substanţial. Se impune însă şi existenţa unei staţii de tratare a apei, ceea ce nu figurează în proiectul iniţial. Lucrările vor mai dura încă mult timp, având în vedere paşii care trebuie urmaţi, dar sperăm să putem respecta termenul stabilit iniţial, anul 2012”, a menţionat directorul SGA. Câteva calcule au fost de ajuns pentru a avansa şi suma pe care ar mai trebui să o obţină autorităţile maramureşene pentru finalizarea investiţiei de la Runcu. Subprefectul Alexandru Cosma a declarat că în următorii ani ar mai trebui alocate circa 30 milioane de euro pentru ca lucrările să fie executate la termen. Totodată, subprefectul de Maramureş a arătat că finalizarea barajului trebuie inclusă în strategia comună de dezvoltare durabilă a judeţului, în colaborare cu Consiliul Judeţean. Cosma şi-a spus şi propria părere, de tehnician: “Personal nu recomand folosirea apelor subterane atâta vreme cât avem apă de suprafaţă, chiar dacă tratarea acesteia ne costă mai mult”. Şi Primăria Ruscova a solicitat asigurarea resurselor financiare pentru efectuarea lucrărilor de refacere a apărărilor de mal şi a infrastructurii afectate de inundaţiile de anul trecut. SGA a întocmit notele de fundamentare pentru realizarea lucrărilor, dar acestea vor fi executate doar în funcţie de finanţarea de la bugetul alocat pe anul 2009. Sursa: Informatia Zilei |