Ţigări ascunse în scaun cu rotile! Imprimare 1599 Afişări
Luni, 30 Martie 2009 14:33

În ultimele zile, la Biroul Vamal Sighetu Marmaţiei, lucrătorii vamali au întreprins acţiuni de control  amănunţit, descoperind  ţigări disimulate în locaşuri amenajate în bagajele personale sau pe propriul corp la persoane care au intrat în România prin PTF Sighet-Solotvino.
Astfel, în urma controalelor, au fost descoperite 178 pachete ţigări, de diferite  mărci, ascunse în podeaua unui scuter sau chiar în şezutul unui scaun cu rotile.
Lucrătorii vamali au sancţionat contravenţional cu amenzi în cuantum de 15.000 lei şi au confiscat ţigările descoperite, care aveau o valoare de piaţă estimată la 1.032 lei - informează DRAOV Cluj.
Dacă unii cetăţeni sînt nemulţumiţi de cozile care se formează la intrarea în România, atunci aceştia ar trebui să le „mulţumească”  şi celor care fac trafic de ţigări, inclusiv prin mijloacele de transport destinate persoanelor cu dizabilităţi!
Interesant, în urmă cu 10-15 ani, peste Tisa se făcea trafic sau  contrabandă cu aur. Acum, traficanţii de ţigări au meserie de aur, întrucît, se spune, că ţigaretele descoperite de vameşi ca ascunse reprezintă doar 5 la sută din cantitatea traficată zilnic, ilegal, peste podul istoric, unde controlul ar trebui efectuat de  roboţi cu raze X, care nu pot fi nici corupţi, nici fentaţi!
Fl. N.

Sursa: Graiul Maramuresului


Share