De teama diminuării salariilor, sindicaliştii maramureşeni au pichetat ieri Prefectura Imprimare 793 Afişări
Marţi, 24 Martie 2009 07:09

Nemulţumiţi de decizia Executivului de a diminua lefurile lucrătorilor din sectorul bugetar, sindicaliştii au început protestele. În ciuda ploii, la Prefectura Maramureş s-au adunat peste 150 de protestatari, deşi iniţial se anunţase participarea a 50 de persoane. Ei au scandat minute în şir “Hoţii”, “Hoţii”, şi “Unitate”.

Protestul face parte dintr-o amplă acţiune declanşată de sindicate la nivel naţional. Ieri, toate prefecturile din ţară au fost luate cu asalt de angajaţii care-şi văd ameninţate salariile. La acţiunea organizată pe plan local de Uniunea Sindicală Teritorială Cartel Alfa Maramureş, au participat reprezentanţi din toate unităţile bugetare din judeţ. Pichetul a reunit sindicalişti din administraţia publică locală, de la Serviciul Ordine Publică, Teatrul Municipal, Universitatea de Nord, APIA, poliţişti, medici şi personal TESA de la Spitalul Judeţean şi Spitalul din Vişeu.

Preşedintele UST Cartel Alfa Maramureş, Florin Hossu, a declarat că ordonanţa incriminată nu respectă convenţiile anterioare privind salarizarea, încalcă principiile dialogului social şi legile negocierii. De asemenea, afectează grav un drept câştigat şi este profund discriminatorie faţă de diferitele categorii de bugetari. “Numai din decembrie 2008 şi până în prezent, puterea de cumpărare a românilor a scăzut cu 30%, iar Guvernul nu a prevăzut nicio compensare pentru acest fenomen. Mai mult, în timp ce Guvernul propune legi care să taie din salariile bugetarilor, Parlamentul îşi acordă prime de până la 100 de milioane de lei sau abuzează de zeci de milioane, din banii publici, pentru dotarea cu filtre de cafea, rafturi calde pentru farfurii ori dulapuri frigorifice. Este inadmisibil ca, pentru a obţine acordul cu FMI, Guvernul să taie din drepturile salariale ale bugetarilor, în timp ce parlamentarii îşi acordă privilegii băneşti”, a spus liderul.
Pe fondul acestor declaraţii, sindicaliştii au scandat “Hoţii, hoţii”.

Sindicaliştii au ameninţat cu greva generală

O delegaţie a protestatarilor s-a întâlnit cu subprefectul Alexandru Cosma, pentru a aduce la cunoştinţă oficialităţilor doleanţele sindicaliştilor. Subprefectul s-a angajat să comunice la “centru” nemulţumirile oamenilor. Lucrurile s-au precipitat când liderul Florin Hossu s-a întors la sindicalişti. “Am cerut să se transmită guvernanţilor să nu se mai joace cu nervii noştri. Nu vom merge liniştiţi acasă pentru că nu ştim dacă ceea ce se întâmplă acum în ţară mai poate fi ţinut sub control. Dacă guvernul nu vrea să ne asculte, vom recurge şi la greva generală. Ne-am săturat de promisiuni şi de minciuni. A trecut campania electorală. Cum poate premierul să vină şi să ne spună că în aprilie criza e gata. Cum poate să ne mintă în asemenea hal şi să ne desconsidere. Nu suntem proşti, poate doar prin prisma faptului că i-am votat. Dar ei pot fi şi schimbaţi. Vom merge până la capăt pentru a ne apăra drepturile, chiar declanşând greva generală”, a spus preşedintele UST Cartel Alfa Maramureş. Şi din nou mulţimea a scandat “Hoţii, hoţii”, “Unitate, unitate”.
Hossu a adăugat că oamenii au ţinut să fie prezenţi într-un număr cât mai mare pentru că sunt îngrijoraţi. “Majoritatea au credite bancare, iar dacă le vor fi diminuate salariile vor fi în imposibilitarea rambursării lor”.
Nemulţumirea protestatarilor este legată de ordonanţa de urgenţă care prevede noua formă de salarizare în sistemul bugetar. Mai exact, ei se opun diminuării salariilor de bază pentru anumite categorii de funcţionari publici, eliminării salariilor de merit şi a fondului de premiere”, a subliniat Hossu.

Sursa: Informatia Zilei

Foto: Arhiva 


Share