Tunelul pe sub Gutâi, de la SF la realitate Imprimare 1652 Afişări
Vineri, 13 Februarie 2009 10:14

În anul 2002 s-a început un studiu de fezabilitate privind utilitatea şi costurile unui tunel pe sub Gutâi. Ideea nu este una nouă, însă. Ea aparţinea "strategilor" fostului preşedinte Nicolae Ceauşescu. Unele voci, mai nostalgice, spun că dacă nea  Nicu ar mai fi trăit doi-trei ani, începea construcţia tunelului maramureşean.

Faptul că actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, Mircea Man, are ca prioritate a acestui mandat infrastructura judeţului a scos la lumină şi proiectul de realizare a tunelului pe sub Gutâi, care să facă mult mai facilă trecerea către Maramureşul istoric. Pentru realizarea construcţiei, s-a făcut deja un studiu de fezabilitate în care au fost incluse cinci variante posibile.
"Din punctul de vedere al infrastructurii, ar fi un lucru extrem de benefic. Însă, din punct de vedere financiar, proiectul nu va putea fi niciodată finanţat din bugetul nostru. În acest sens, am dat deja, în urmă cu aproximativ o lună, întreaga documentaţie unor firme străine care s-ar arăta interesate să investească în Maramureş. Momentan, aşteptăm să vedem cu ce oferte vin aceştia", a declarat preşedintele CJ, Mircea MAN.

"Din punct de vedere economic şi tehnic, ar fi o investiţie extrem de utilă. Ar fi, în primul rând, o reducere a cheltuielilor de întreţinere a drumului din întreg pasul Gutâi, deoarece acesta ar fi protejat de intemperii. Apoi, ar fi şi foarte util circulaţiei. Ştim bine ce se întâmplă pe timp de iarnă: TIR-uri ce blochează circulaţia, zăpezi mari etc. Apoi, mai este şi drumul de la Cavnic, care, dacă ninge abundent, este blocat, tot traficul fiind deviat pe pasul Gutâi. Eu zic că ar fi un lucru foarte bun", a explicat Grazziela Bolma.

sursa:glasulmaramuresului.ro



Share