Casa de Tip Familial “Axa” este prima din Sighet cu încălzire pe gaz Imprimare 3483 Afişări
Marţi, 10 Februarie 2009 10:41

În aceste zile au fost terminate lucrările de renovare la Casa de Tip Familial (CTF) “Axa” din Sighetu Marmaţiei, instituţie care găzduieşte preşcolari şi şcolari cu dizabilităţi uşoare. Despre amploarea lucrărilor ne-a vorbit Viorica Zlati, directoarea Centrului Maternal, care, pe lângă Centrul de Zi şi cel de Primire în Regim de Urgenţă, are în administrare şi CTF “Axa”.
“Lucrările, finanţate integral de Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş, au început acum trei luni. A fost vorba de o renovare completă, de schimbarea tavanelor, a grinzilor de susţinere a acoperişului, a uşilor şi ferestrelor, a fost pusă gresie şi faianţă, parchetul a fost refăcut şi s-a trecut pe încălzirea cu gaz. Astfel, Casa “Axa” este prima din Sighet care beneficiază de acest tip de încălzire”.

Şi dacă tot au o clădire nou-nouţă, membrii Fundaţiei “SOS Bambini” din Italia, prietenii şi mai vechii colaboratori ai instituţiilor sighetene conduse de Viorica Zlati, au decis să o mobileze cu toate cele necesare: dulapuri, paturi şi o bucătărie nouă. Începând de săptămâna viitoare, copiii, care pe perioada lucrărilor au fost găzduiţi de Centrul Multifuncţional de Activităţi “Ajută” din localitate, se vor putea întoarce în clădirea care pentru mulţi dintre ei înseamnă “acasă”.

Autor: Ioan J. Popescu 

Sursa: Informatia Zilei 


Share