A „traversat” doua milenii, a „schimbat” trei tipuri de regim politic: monarhie, comunism si democratie, a trait doua razboaie mondiale si doua crize economice majore. Dar niciunul din aceste evenimente nu i-au lasat urme adanci nici in suflet, nici pe fata. La 100 de ani, Balint Imre mai are puterea de a zambi...

Marturisesc. Cand am intrat in odaia luminoasa si ingrijita, ma asteptam sa gasesc un batranel „agatat” intre doua lumi, sa privesc fotografii vechi si sa ma mai mir, inca o data, cat de mult poate ingenunchea omul in fata batranetii. Numai ca, pe lavita din bucatarie, astepta un batranel usor agitat si emotionat. Avea pielea aproape intinsa, ochii senini si calzi, de parca n-ar fi avut nicio problema in viata. In loc de priviri suspicioase ori obosite, ne-a oferit un zambet, care a devenit larg cand l-am intrebat cum e sa implinesti 100 de ani. De fapt, de vreo cateva zile, batranul se amuza cu amicii cu care ii place sa stea in povesti pe tema „evenimentului” si de faptul ca, la 100 de ani, se simte mai in forma ca si la 50. De fapt, singurul efect al varstei este slabirea auzului. In rest, nu sufera de nimic... Doar de vreo trei ori in viata a fost bolnav: in tinerete, a avut pneumonie, apoi, cataracta la un ochi, iar mai recent, a avut o problema la o mana, din cauza ca s-a incapatanat sa taie niste lemne. Asa, ca sa nu se plictiseasca si sa se mentina in forma. In rest, nici razboaiele, nici cele trei tipuri de regim politic, nici crizele economice si nici macar vremurile grele in care facea naveta pe jos intre Campulung si Sighet nu i-au subrezit sanatatea. Si nici nu i-au schimbat firea.

Batranul s-a nascut in 6 februarie 1909, intr-o comuna preponderent maghiara de langa Sighetu Marmatiei. Spune concis ca: „30 de ani am lucrat in agricultura, 30, la calea ferata si de 40 de ani sunt pensionar”. Pe vremea cand lucra la sectia de Cai Ferate Sighetu Marmatiei, a fost nevoit sa faca naveta pe jos, vreme de patru ani. Autobuze nu circulau, iar podul peste Iza, de la Cearda, era bombardat si nu exista posibilitatea trecerii trenului. Lucra la Caile Ferate 12 ore, iar dimineata, cand ajungea acasa, isi lua coasa pe umar si mergea la camp. Gospodaria si munca i-au permis sa-si intretina familia cu trei copii in anii grei ai razboiului, ai crizei financiare si foametei. Spune, in gluma, ca singurul regim care nu i-a priit a fost cel comunist, pentru ca s-a impus colectivizarea. In rest, nu s-a abtinut nici de la tigari, nici de la un paharel de tarie. Numai de femei nu s-a tinut. Vreme de 68 de ani i-a fost credincios Iolandei. Batrana s-a stins in 2002, la 89 de ani. In schimb, fiul batranului, Dezideriu Emeric, si nora sa, Stela, impreuna cu care locuieste, spun ca cei doi au dus o viata foarte ordonata. Orele de masa erau intotdeauna batute in „cuie”: „Masa de pranz era intotdeauna servita la ora 12. Si activitatile casnice erau riguros programate. Luni era zi de spalat rufe. Se trezeau la 7 si se pregateau pentru asta”. Dar rudele cred ca secretul longevitatii e altul: „Este un om bun, cu suflet bun. E foarte deschis, sociabil si nu tine suparare”. „Secretul” lui Imre Balint sta si in credinta. Batranul a fost toata viata un om foarte credincios. A si uitat de cand n-a mai injurat si nici macar acum, la 100 de ani, n-a renuntat sa mearga biserica. 

Prin credinta si optimism, a trecut peste toate: primul si al doilea razboi mondial, in timpul caruia a plecat in sudul Basarabiei, armata, schimbarea regimurilor politice, crizele economice. Dintre toate perioadele traversate, batranul raspunde fara sa clipeasca ca cea de dupa ‘89 e cea mai buna, pentru ca e democratie. A cunoscut, de-a lungul vremii, multi dintre carmuitori si explica cu o exactitate incredibila ziua in care l-a vazut, de exemplu, pe Regele Mihai sau ziua intoarcerii in tara a lui Carol al II-lea. Pe atunci, era militar si intreaga armata a fost chemata sa-l intampine pe rege. Batalionul din care facea parte a refuzat, asa ca le-a fost luat drapelul. Si-a pastrat demnitatea toata viata si cel mai de pret indemn al sau a fost: „Munceste, educa-te si te roaga!”. Fiul sau, Dezideriu, spune ca nu de putine ori copiii primeau cate o „corectie” pentru invatatura. Dar grija pentru educatie nu-i scutea de munca: „Atata bataie am primit pentru scoala... Au insistat mult pentru educatie. Dar si pentru munca. Veneam la scoala, la 5.20 pornea trenul din Campulung, la 6 eram in scoala, dupa masa mergeam acasa si gaseam pe o bucata de hartie vino nu stiu unde, pana la 8-9 munceam pe camp. Dupa masa de cina, invatam pana la 12 noaptea”. Barbatul recunoaste ca, desi se apropie de 70 de ani, si astazi mai primeste cate un sfat din partea tatalui. 

Marea bucurie a batranului a fost dintotdeauna sa stea la un pahar de vorba cu prietenii. In zilele calduroase, merge zilnic la piata, bea un paharel si sta la taclale cu amicii. Dar fiul sau spune ca nu l-a vazut niciodata beat. Mai nou, printre pasiuni se numara si asteptarea postasului, desi niciodata nu cheltuieste mai mult de jumatate din pensie. Timpul liber si-l mai umple cu televizorul, ca din pacate, vederea nu-i mai permite sa citeasca, si cu cantecele. Fiul sau spune ca: „Nu cred ca stie cineva atatea cantece ca si el. Si astazi aud cantece noi de la dansul, in special cantece religioase”. 

Pe vremuri, cand nepotii si stranepotii erau mai aproape, ii placea sa le citeasca povesti si sa le povesteasca istoria ultimului deceniu, asa cum a trait-o el. Batranul spune, emotionat, ca cel mai frumos cadou pe care il va primi de aniversare este reunirea familiei. Inainte sa iesim din curte, ma mir inca o data de energia batranului, care a insistat sa ne conduca. Mi-am amintit ca cineva a spus ca „o batranete onorabila este inceputul imortalitatii”.

Onorat de Primarie 

Batranul Imre Balint a fost sarbatorit de reprezentantii autoritatilor locale. Primarul Eugenia Godja spune ca: „Este o bucurie si pentru noi si am facut o bucurie si sarbatoritului: i-am facut un tort frumos, o diploma si i-am daruit insemnele orasului si un plic. Emotionant. Batranul arata foarte bine, este lucid si mi-a spus o chestie care m-a socat de-a dreptul: ca la 50 de ani nu s-a simtit asa de in forma cum se simte acum. Este bine ingrijit de copii, pretuit, iubit. Si, daca din punct de vedere afectiv esti asigurat, cred ca si batranetea o induri frumos. E un moment deosebit si cred ca oamenii in varsta nu trebuie uitati, mai ales la varste memorabile, pentru ca reprezinta terenul din care noi ne tragem seva. Noi am incercat mereu sa ne aducem aminte de batrani, i-am sarbatorit pe cei care implineau 50 de ani de casnicie, chiar pe 2 ianuarie am facut cadou unei familii un televizor. Dar conteaza mai putin cadoul. Mai importanta e prezenta”.

Autor: Ioana Lucacel

Sursa: Gazeta de Maramures