Localnicii din Berbeşti se pregătesc de răzmeriţă. Care este motivul Imprimare 1802 Afişări
Scris de InfoMM.ro   
Sâmbătă, 01 Octombrie 2016 17:38

Construcţia unei parcări de o parte şi de alta a DN 18, în localitatea Berbeşti, continuă să menţină spiritele încinse. Localnicii, care au fost expropriaţi, fără să fie măcar anunţaţi, spun că nu se vor lăsa escrocaţi de stat - şi că îşi vor apăra pământul chiar şi cu preţul unor gesturi extreme. Ei asigură că sunt decişi să-şi caute dreptatea la CEDO, deoarece pământurile respective au fost cumpărate cu mari sacrificii de bunicii şi străbunicii lor, iar modul în care au fost trataţi de autorităţile locale, judeţene şi centrale li se pare de-a dreptul revoltător.
 
Ileana Rednic (63 ani) a povestit că, în 2014, în timp ce se afla la muncă pe terenul cu pricina, ,,un domn” a oprit şi a întrebat dacă au aflat că pe acel loc urmează să se construiască o parcare pentru tiruri.
 
„A doua zi am mers la primărie şi l-am căutat pe primarul de atunci, Gheorghe Vraja. L-am întrebat dacă e adevărat ce se vorbeşte, iar el ne-o spus că şi dacă ar fi aşa, pe noi nu ne va întreba nimeni dacă suntem sau nu de acord. Lumea o început să se răscoale şi, la faţa locului, o venit fostul prefect, Anton Rohian. Ne-o asigurat că nu se va face nicio parcare pe pământurile noastre. O fost un mare mincinos, pentru că în acest an, în primăvară, buldozerul o venit la faţa locului şi o început să sape. Satul s-o răsculat atunci şi s-o cerut o adunare sătească la care o participat 400 de oameni. Prefectul o venit la adunare, dar o adus şi Jandarmeria din Sighet pe capul nostru, de parcă am fi fost nişte criminali. Nu ne-o lăsat să vorbim nimic şi ne-o spus că parcarea se va construi, pentru că terenul este al CNADR-ului”, a povestit revoltată femeia.
 
„Şi de mă duc în puşcărie, io nu-i las să-mi ia ce am păstrat atâţia ani cu trud`”
 
Sunt 33 de proprietari afectaţi de construcţia respectivei parcări, care deţin loturi de-o parte şi de alta a drumului naţional. Mihai Rednic (74 ani), un alt localnic, a completat revoltat că în zonă sunt 70 de hectare de teren situate în spatele potenţialei parcări, iar dacă aceasta se va construi oamenii nu vor mai avea acces la terenurilor lor. „Se urcă pe noi ca şi pe măgar. Am fost peste tot în audienţă şi nu s-a rezolvat nimic. I-am spus prefectului că aici este o escrocherie curată şi că trebuie să fie de partea dreptăţii, dar nu a luat nicio măsură.
 
Am 70 de ari aici şi vor să-mi ia tot frontul de la drum. Dacă îmi vor lua pământul, îmi vor lua capul de pe umeri. Declar aici, de faţă cu toţi, că pe acela care a intră pe pământul meu îl lovesc în cap. Să se spovedească mai întâi şi apoi să vină aici. Şi de mă duc în puşcărie, io nu-i las să-mi ia ce am păstrat atâţia ani cu trudă. Atâta valoare avem şi noi acuma şi vreu să ne sărăcească. Ni s-o spus că, dacă-i utilitate publică, se poate întăbula pământul fără să întrebe proprietarii. Ce utilitate publică îi aici, nu ştim... Până acuma unde o parcat tirurile? Îi bătaie de joc ce se întâmplă şi nu vrem să ne lăsăm prostiţi!”, a asigurat bărbatul.
 
„Mie mi-o dat pământu’ socru-meu de zestre”
 
Pălăguţa Codrea (61 ani) a adăugat că a cerut autorizaţie de construcţie de la primăria locală pe terenul proprietate pesonală şi nu i s-a aprobat. Acum femeia suspectează că încă de pe atunci se cunoşteau intenţiile privind amenajarea acesteia. Petru Petcaş (82 ani) a povestit cu lacrimi în ochi că de 60 de ani lucrează terenul pe care acum statul vrea să i-l ia.
 
„Dacă ei erau cu respect faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu, făceau un refugiu de câţiva metri şi nu ne luau tot pământu’. Mie mi-o dat pământu’ socru-meu de zestre şi vreu să-l las şi eu moştenire mai departe. Avem prunci care sunt plecaţi să câştige bani şi vreu a veni acasă să construiască. Dacă ne-or lua pământu’, noi ce le mai dăm?”, se întreabă revoltat octogenarul.
 
O fabrică în construcţie urmează a fi demolată
 
O supărare mare are pe suflet şi Mihai Vârsta (62 ani), care în 2008 a obţinut autorizaţiile de construcţie pentru o hală de producţie cu o capacitate de 400 de noi locuri de muncă. La acea vreme, a primit avizele necesare, inclusiv de la CNADR. Respectiva instituţie l-a acţionat acum în instanţă, pe motiv că obstrucţionează construcţia parcării. Între timp, fabrica a fost ridicată, dar lucrările s-au oprit din cauza situaţiei revoltătoare care s-a iscat.
 
„CNADR m-a expropriat în 2015 şi nici nu m-a întrebat nimeni nimic. Eu am cumpărat respectivul teren ca să fac o fabrică şi l-am plătit cu bani grei. Nu ştiu de ce insistă să facă parcarea în zona aceasta. Este singura care se pretează pentru investiţii şi construcţii, singura care poate asigura o dezvoltare pe plan economic a comunei. Eu nu sunt dispus să mă las tratat astfel şi vor merge până la CEDO în căutarea dreptăţii. Nu vrem să facem scandal, vrem doar ca această parcare să se amenajeze în altă parte. Fiica mea are casa în imediata apropiere a fabricii şi, dacă se va construi parcarea, nu va mai avea acces în propria gospodărie. În 2014, s-a dat o hotărâre de Guvern prin care statul te poate expropria fără să te întrebe. În ţara asta văd că totul este posibil”, a punctat Mihai Vârsta.
 
Primarul, de partea oamenilor
 
Am stat de vorbă şi cu noul primar al comunei Giuleşti, Laurenţiu Batin. Acesta a asigurat că, de când conduce primăria, a fost de mai multe ori la prefectul judeţului, în încercarea de a găsi o soluţie la problema oamenilor.
 
„Eu sunt de partea sătenilor şi îi susţin. Situaţia este însă foarte complicată. Terenurile respective au fost moştenite, actualii proprietari figurând cu suprafeţele respective în registrul agricol. Acesta este însă un document primar, completat la declaraţia omului şi nu are valoare în instanţă. Am încercat, de când sunt primar, împreună cu prefectul în funcţie, să găsim o altă locaţie pentru această parcare, în afara razei comunei.
 
O ipoteză luată în calcul a fost aceea de a muta amplasamentul pe terenul municipiului Sighetu Marmaţiei, luându-se în calcul fostul teren al Gostatului. Până în prezent, nu a fost identificat un teren corespunzător. Încă se mai caută o soluţie”, a mărturisit primarul comunei.
 
Oamenii locului au spus că îl aşteaptă în mijlocul lor pe actualul prefect, Sebastian Lupuţ, pentru a-i expune exact situaţia şi a-i cere ajutorul. Ei sunt hotârâţi să nu cedeze şi zic că sunt gata să se revolte şi să iasă în stradă, urmând să blocheze drumul naţional.
 
Bani de-un purcel pentru o suprafaţă de 30 de ari
 
Oamenii au mai spus că CNADNR a intabulat prin, manevre mârşave, terenurile în 2015, iar sumele stabilite prin despăgubiri sunt derizorii. Petre Petcaş, un alt localnic a încheiat:
 
„Nu ne convine că statul român ne expropriază fără să dea o despăgubire prealabilă dreaptă. Se încalcă astfel Constituţia. Peste drum se vinde terenul cu 1.200 euro/ar, iar ei vin şi oferă 680 de lei despăgubire pentru 30 de ari. În funcţie de suprafaţa expropriată s-au stabilit sume de nimic. Unchiului meu, Ioan Petcaş, vor să-i dea bani de-un purcel pentru o suprafaţă de 30 de ari. Bătrânii noştri au făcut mari sacrificii ca să poată cumpăra pământul, mâncând numai pită de mălai, iar acuma nu putem permite să ne fie luat pământul şi noi să stăm cu mâinile în sân”, a explicat bărbatul. Oamenii au mai spus că în zona lor nici măcar nu a fost Colectiv, iar într-o democraţie corectă nu pot fi permise astfel de gesturi abuzive.
 
SURSA: InfoMM.ro

Share