Tăcerea ucide! E timpul să spunem un NU categoric întregii clase politice! Imprimare 3399 Afişări
Scris de Dani Godja   
Miercuri, 04 Noiembrie 2015 10:53

Tragedia din clubul Colectiv a alimentat frustrarea și mânia cetățenilor față de incompetența, corupția și neajunsurile sistemului. 25.000 de oameni au ieșit în stradă în București, iar Timișoara, Cluj și alte orașe pregătesc acțiuni asemănătoare. Organizatorii protestului au inclus pe această listă solicitarea unor demisii (a primarului Cristian Popescu „Piedone”, a vicepremierului Gabriel Oprea, a ministrului sănătății Nicolae Bănicioiu sau a conducerii ISU), revizuirea planurilor de intervenție pentru situații de urgență, pentru incendii și cutremure și asigurarea a 10% din PIB pentru bugetul sănătății.

 

Din păcate, observ mulți oameni politici aflați acum în opoziție susținând această acțiune. Protestele sunt și împotriva lor, dacă nu și-au dat încă seama! Sau poate se folosesc de aceste proteste ale societății civile pentru a prelua ei puterea? Ar trebui să fim mult mai atenți la aceste detalii. A venit timpul să nu mai ne lăsăm înșelați de clasa politică, să nu îi lăsăm să se folosească de noi și de tragedia din București pentru a ajunge ei la putere, după care să uite de noi, așa cum au tot făcut-o, de la Emil Constantinescu la Traian Băsescu, de la Tăriceanul liberal ajuns susținător al lui Ponta, la Boc-ul lui Băsescu ajuns acum mare liberal. Oprea, pe care acum opoziția îl contestă, pe bună dreptate, a fost și aliatul lor! Nu trebuie să uităm asta! Un specimen ca Oprea s-ar înrola chiar și mâine în partidul liberal, doar pentru a rămâne la putere, în numele interesului național, evident, așa ca acum, așa cum a făcut-o întotdeauna! Trist e că acest individ, mai mult ca sigur, ar fi primit din nou, la fel ca până acum, cu brațele deschise, în interes național, desigur, de partidul care acum îl contestă și îi cere demisia!

 

Nu o să ies în stradă pentru a-i vedea pe unii oameni politici cum își fac imagine pe propriile canale de televiziune sau selfie-uri pe rețelele de socializare pentru a ne arăta că sunt alături de popor! Nu o să ies în stradă pentru a asculta politicieni de orice culoare politică promițându-mi că ei ne vor oferi ce nu ne oferă actualii guvernanți. Nu o să ies în stradă pentru a le da lor puterea, însă o să ies în stradă dacă voi avea certitudinea că lupta aceasta este împotriva intregii clase politice, că în urma detronării guvernului Ponta vom avea un guvern de tehnocrați, fără culoare politică!

 

România lucrului prost făcut timp de 26 de ani a omorât zeci dintre noi şi schilodit sute. Absolut toate partidele politice sunt responsabile de această tragedie care se putea la fel de bine întâmpla pe perioada când puterea era în mâinile PNL-ului, a PDL-ului sau a oricărui alt partid care a condus dezastruos această țară. Nu doar PSD-ul e responsabil de această tragedie! Cluburi precum cel în care s-a întâmplat tragedia nu funcționau în condiții de siguranță pentru cei prezenți acolo nici în timpul guvernelor anterioare, indiferent de culoarea politică a lor. Vinovată pentru tragedia de vineri din București consider că este întreaga clasă politică! Haideți să ne trezim! Haideți să nu ne mai lăsăm furați de cei care ne amăgesc cu vise frumoase doar pentru ca ciolanul să ajungă de la alții la ei! E momentul să spunem NU întregii clase politice care de 26 de ani își bate joc de noi, de visele noastre, de țara asta în care unii dintre noi am ales să rămânem, cu toate că acum câțiva ani eram îndemnați de Traian Băsescu, atunci președintele acestei țări, să plecăm din țară! Dacă e timpul ca cineva să plece din țara asta, e timpul ca întreaga clasă politică să plece! E timpul ca întreg Parlamentul să-și dea demisia alături de Guvern! A venit timpul să ne debarasăm de acești paraziți pe care i-am întreținut atâta timp, iar românii nevoiți să plece din țară de cei care au distrus România în ultimii 26 de ani, trebuie să se întoarcă pentru a-i ajuta pe cei rămași aici la reclădirea din temelii a acestei țări! De ei avem nevoie acum! Putem spera la așa ceva?

 

Tăcerea ucide! E timpul să spunem un NU categoric întregii clase politice!

Autor: Dani Godja

www.sighet-online.ro

4.11.2015

 


Share
Ultima actualizare Joi, 28 Martie 2019 15:01