Alunecarile de teren ameninta o casa din Sighet Imprimare 531 Afişări
Marţi, 25 Mai 2010 08:26

Ploile abundente, din ultima perioada, au dus la imbibarea in pamant a apei de ploaie. Acest fenomen a favorizat la Sighetu Marmatiei producerea unei alunecari de teren, pe o lungime de aproximativ 400 de metri si o latime de 15 metri, care pune in pericol o gospodarie situata pe strada Valea Cufundooasa.



Alunecarea de teren a avut loc pe un versant impadurit, la o distanta de circa 50 de metri fata de gospodarie. Prefectul Sandu Pocol a fost instiintat de alunecare, iar la fata locului s-au deplasat reprezentanti ai comitetului local pentru situatii de urgenta si pompieri militari de la subunitatea din Sighetu Marmatiei.


Pentru monitorizarea fenomenului de alunecare s-au plantat “martori” in pamant (bucati de lemne). Avand in vedere ca aluncarea este activa familiei afectate i-a fost recomandat sa doarma la rude pentru a evita producerea unor evenimente nedorite care sa le puna viata in pericol.



Pentru consolidarea terenului este nevoie de efectuarea unui studiu geotehnic, respectiv de lucrari de drenare a izvoarelor de apa identificate. Comitetul local pentru situatii de urgenta va identifica spatii de locuit, in cazul in care situatia va impune evacuarea familiei din gospodarie si va monitoriza permanent situatia din zona.

Sursa: CityNews.ro


Share