În scopul prevenirii consumului de droguri, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, în colaborare cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Maramureş, continuă seria de acţiuni proactive pe linia consumului de plante etnobotanice, într-o campanie, iniţiată la nivel naţional, ce poartă sugestivul titlu „Dependenţi de Libertate”.

Acţiunile operative, de patrulare şi supraveghere în zonele identificate cu risc, de consiliere în instituţii de învăţământ sau sociale, vor fi completate cu informarea publicului larg, prin scrisori deschise, inspirate din mărturii reale ale persoanelor care au trăit sau trec încă prin realitatea gravă a consumului „plantelor de vise”.

Substanţele au fost interzise pe piaţă dar toată lumea e conştientă că noi substanţe şi hibrizi vor apărea; dacă porţile unui „grow-shop” au fost închise în stradă, s-au deschis altele pe un site internet.

Pentru că este vorba de foarte mulţi bani în joc, cei care „vând vise” nu se vor lăsa cu una cu două. Este bine să încercăm, pe cât se poate, să ne informăm şi să cunoaştem cât mai multe din efectele negative ale acestor plante, care exploatează vulnerabilităţile fiinţei umane.

Redăm mai jos una din scrisorile deschise, din partea unor părinţi care au avut dorinţa de a împărtăşi prin ce au trecut. Mulţumim pe această cale instituţiilor de presă şi altor sisteme de informare, care vor transmite mai departe, mesajele noastre de sensibilizare a opiniei publice împotriva consumului de plante etnobotanice, alcool şi alte substanţe psihotrope:

 Imaginaţi-vă marea noastră surpriză când am aflat că fiul nostru de 16 ani era dependent de alcool si, apoi, de plante halucinogene. Credeam că orice adolescent trece prin experimente cu bere şi ţigări, în tinereţea noastră am făcut la fel, dar nu ne-am putut imagina că astfel se poate păşi pe spirala care duce la dependenţa de alcool, halucinogene şi Dumnezeu ştie ce altceva… Am aflat de la alţii şi târziu că fiul nostru era alcoolic şi consuma “îngrăşăminte”.

Imaginaţi-vă puţin şocul nostru, suntem o familie respectabilă, care trăieşte printre favorizaţii societăţii, într-o casă mare, în cel mai bun cartier, cu slujbe foarte bine plătite. Adică avem de toate ca să ducem o viaţă îndestulată, printre cele mai bune familii din oraş, respectaţi, buni contribuabili la biserică dar…fiul nostru, unicul şi adoratul, intrase în stăpânirea alcoolului şi a drogurilor uşoare. Era ceva absolut necunoscut pentru noi, nimeni din anturajul nostru nu trecuse prin aşa ceva. Nu ştiam nimic. Şi eram grozav de şocaţi.

La început am fost foarte furioşi şi supăraţi pe el dar şi unul pe altul, între noi părinţii, cum de asta ni s-a putut întâmpla nouă? Cine e de vină? Am aflat însă foarte repede că asta se poate întâmpla oricui, alcoolul şi substanţele astea pun stăpânire pe tine indiferent cine eşti, nu se uită dacă eşti bogat sau sărac, tânăr sau bătrân, educat sau nu. Îţi dau peste cap întreaga viaţă dacă le laşi.

Ni s-a spus adesea: “nu poţi să faci nimic cu adevărat să-ţi opreşti copilul de la a experimenta droguri sau alcool, toţi ştiu că este ilegal, că sunt periculoase, toţi ştiu că poţi muri într-un accident de maşină beat la volan sau să-ţi pierzi minţile într-o criză. Totul ţine de alegere, poţi să iei sau nu, poţi să continui sau să te laşi”. Asta-i lecţia pe care am învăţat-o, că, slavă Domnului, putem să alegem, să nu consumăm deloc sau să ne lăsăm dacă am început. În cazul nostru însă, acest să ne lăsăm, a fost mai negru decât orice coşmar închipuit vreodată.

Vă puteţi imagina indignarea noastră când ni s-a spus că, odată intraţi în jocul dependenţei, să ne pregătim de ce e mai rău, căci putem fi chemaţi oricând să ne identificăm fiul la închisoare, spitalul de nebuni sau la morgă. Ni s-a părut sarcastic dar aceste cuvinte ne-au motivat. Nu fiul nostru, am zis. Nu el.

  A trebuit să înţelegem că fiecare dependent are o poveste a lui şi ţine doar de persoană. Dacă scapă sau nu de dependenţă este în întregime un fenomen individual. Unele poveşti sunt triste, altele mai fericite; noi nu am putut să controlăm viaţa şi deciziile copilului nostru, doar să fim acolo tot timpul şi să-l adunăm din resturi când a fost nevoie, să-l punem din nou pe şine. Până la urmă a venit într-o zi acasă şi ne-a spus: “sunt obosit, ajutaţi-mă”…

Ne-ar plăcea acum să vă spunem că toate s-au rezolvat şi că “am trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”. Dar nu este aşa. După a patra cură de dezintoxicare, pot doar să spun că fiul nostru s-a întors la şcoală şi sperăm că-şi va lua bacul. Nu trece o zi fără să-i scrutăm faţa pentru a căuta semnele unei noi căderi în capcana viselor artificiale. Dar aşa simţim noi, să fim lângă el.

Câteodată nu ai la îndemână decât speranţa iar noi, prin această mărturie, încercăm să arătăm că este speranţă întotdeauna, pentru cei pe care îi iubim.

Cu drag,

Mama şi tatăl unui dependent.

Pentru

Compartimentul de Analiză

şi Prevenirea Criminalităţii

Scms. Liahovici Gabriela