Copiii Grădiniţei de Artă din Baia Mare au prezentat un spectacol la Sighetu-Marmaţiei Imprimare 756 Afişări
Miercuri, 19 Mai 2010 10:55

În cadrul proiectului de parteneriat "Prietenia - Un dar de preţ" încheiat anul trecut între Grădiniţa cu program prelungit nr. 8 din Sighetu-Marmaţiei - director Cornelia Bârlea, şi Grădiniţa de Artă din Baia Mare - director Lucia Oltean, miercuri 19 mai, la grădiniţa sigheteană a avut loc un schimb de experienţă care a întrecut cu mult pe cele tradiţionale. Copiii băimăreni, însoţiţi de educatoarele Monica Bruzac şi Angela Turcitu, au prezentat colegilor din Sighetu-Marmaţiei spectacolul de teatru "Cenuşăreasa", în variantă scenică îmbunătăţită cu câteva zâne, iar gazdele, pe lângă aplauzele furtunoase, i-au răsplătit pe mmicii actori cu un spectacol de poezie şi cântece, regia şi "corepetiţia" fiind semnate de educatoarele Ioana Hotico, Persida Simion, Tunde Boicioc şi Melinda Băldean-Gintner, care ne-a împărtăşit câte ceva din "culisele" proiectului: "Ideea parteneriatului ne-a venit de la copii. Discutând cu ei despre prieteni şi prietenie, despre ce bine e să ai prieteni cât mai mulţi cu care să te poţi juca, i-am întrebat dacă vor să-şi facă prieteni şi printre copiii de la alte grădiniţe şi din alte oraşe. Lumina de pe feţele lor ne-a convins, aşa că, am redactat o scrisoare de intenţie la care răspunsul a fost pozitiv.

 Scopul parteneriatului dintre grădiniţele noastre este acela de a-i orienta spre cunoaştere reciporcă, descoperirea interesului şi aptitudinilor comune menite a le dezvolta capacităţile în a-şi exprima liber gândurile şi sentimentele de solidaritate şi cooperare". De altfel, în cadrul parteneriatului, de-a lungul anului şcolar au mai avut loc schimburi de experienţă, schimburi de felicitări, de mărţişoare şi de expoziţii de lucrări din creaţia celor mici.

 
AUTOR: Ioan J Popescu

Sursa: Informatia Zilei


Share
Ultima actualizare Miercuri, 19 Mai 2010 19:14