Doua reusite: Petitia si miting-ul Imprimare 5170 Afişări
Scris de Mintau Marcel   
Vineri, 22 August 2008 16:56

Miting - Dreptate pentru DaniAzi, 22 august, a avut loc mitingul de protest impotriva violentei,Lipsa sigurantei cetatenilor in municipiu”, actiunea desfasurandu-se pe platoul din fata cinematografului Muncitoresc cu scopul de a se face dreptate in acest caz precum si pentru siguranta sighetenilor. Aproximativ 300 de persoane, in special tineri, au participat la acest protest organizat ca urmare a uciderii lui Nicolae Daniel Dubiuc, baiatul de 25 de ani batut crunt pe 11 august noaptea, in jurul orei 01:30, pe strada Libertatii din Sighet, si decedat pe 14 august 2008.

In perimetrul de desfasurare al mitingului au fost amplasate cateva mese unde participantii la miting care au avut buletin sau carte de identitate asupra lor, au putut semna petitia. Petitia va fi inaintata Primariei, Politiei, Jandarmeriei, Prefectului si Guvernului, iar in ea se solicita cresterea gradului de siguranta pentru cetatenii din Sighetu Marmatiei prin sporirea efectivelor de politisti si jandarmi pe strazi, mai ales in timpul noptii si alocarea de fonduri de la buget in acest sens.

Actiunea a inceput in jurul orei 12 cu un discurs introductiv si prezentarea in linii mari a ceea ce va urma, sustinut de principalul organizator, prof. Nicu Iuga. A urmat o scurta rugaciune si un moment de reculegere in memoria lui Daniel Nicolae Dubiuc.

Nicolae Iuga a precizat ca, tot la inceputul saptamanii viitoare, impreuna cu prietenii lui Dubiuc va merge la firma unde a lucrat tanarul ucis in bataie. “Colegii lui de munca nu au putut participa la mitingul de azi, pentru ca au fost la serviciu, insa si-au manifestat dorinta de a semna si ei petitia. Sunt circa 100 de persoane la care vom merge personal sa adunam semnaturile” a declarat Nicolae Iuga.

Primarul municipiului, prof. Eugenia Godja, nu a lipsit de la acest eveniment. In discursul sau, d-na primar s-a declarat solidara cu protestatarii, i-a felicitat pe organizatori promitandu-le sprijinul in continuarea demersurilor lor.

In continuare, in ordine cronologica au avut loc urmatoarele evenimente:

-moment artistic – Maria Hojda

-caracterizarea lui Daniel Dubiuc de catre Cinthia

-cateva cuvinte din partea familiei lui Daniel

-momentul depunerii de coroane in locul in care a fost ucis Dani

-moment artistic cu o formatie de muzica Folk din Baia Mare

-recitirea Petitiei

-momentul eliberarii baloanelor albe in memoria lui Daniel Dubiuc

La ora 14.30 la Casa de Cultura a avut loc o conferinta de presa sustinuta de organizatorii protestului impreuna cu familia victimei. Inregistrarea video de la aceasta conferinta de presa o vom publica in curand pe site.

In urma mitingului de la Sighet s-au strans 300 de semnaturi pe petitia care va fi inaintata primariei in ideea stoparii violentei din municipiu. Maine se mai poate semna petitia intre orele 10-14 la magazinul LTT HALO (fostul restaurant Doina Maramuresului).

In memoria lui Dobiuc Daniel Nicolae


Share
Ultima actualizare Sâmbătă, 23 August 2008 14:36