Profesorii au dat în judecată Guvernul Imprimare 1043 Afişări
Marţi, 10 Februarie 2009 13:01

Cadrele didactice sunt din ce în ce mai nemulţumite de Guvernul actual. După definitivarea proiectului de buget pe anul în curs, există şanse reale ca majorările salariale să nu fie puse în aplicare. Din acest motiv, profesorii cheamă în instanţă Executivul, supăraţi că nu şi-au primit majorările promise în campanie şi votate în Parlament.

Legea adoptată anul trecut prevedea ca majorările să se facă retroactiv, din octombrie 2008, aceasta fiind şi promisiunea făcută de reprezentanţii PSD înainte de alegeri. Profesorii mai au de primit, după creşterile salariale acordate de Guvernul Tăriceanu, majorări de 33% în sistemul preuniversitar şi de 50% pentru cei din învăţământul superior. Sindicaliştii din învăţământ susţin că încă nu au pregătit proteste, pentru că vor să aştepte rezolvarea lucrurilor pe cale legală. Însă sunt foarte convinşi că vor ajunge şi la forme de luptă sindicală extreme dacă Guvernul nu le rezolvă doleanţele.
"Sunt două lucruri pe care le vrem: acordarea a 6% din PIB în bugetul pentru învăţământ şi punerea în aplicare a Legii 221, care ne acordă majorări salariale. La cum decurg lucrurile până acum, e foarte posibil să ajungem la mişcări de protest",
a spus Liviu Marian Pop, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ (SLI) Maramureş.

El a mai precizat că în Maramureş, SLI a chemat în instanţă Guvernul încă din decembrie anul trecut. Până acum, a avut loc o primă înfăţişare în faţa instanţei, iar pe 20 februarie a fost fixat al doilea termen din acest proces.

sursa:glasulmaramuresului.ro

 



Share