Centrul de zi Micul Prinț vă invită să descoperiți cele mai fascinante culturi ale lumii la TABĂRA DE VARĂ 2017 Imprimare 866 Afişări
Scris de Antonia Zavalic   
Vineri, 30 Iunie 2017 15:47

Începând cu 3.07.2017, copiii cu vârsta cuprinsă între 6-14 ani sunt așteptați zilnic: dimineața (de la 9.30-12.00) și după-amiază (de la 14.00-16.00) în cadrul Centrului de Zi Micul Prinț să participe la Tabăra de Vară 2017, care se va derula pe perioada a cinci săptămâni (3 iulie- 9 august).

Deschiderea tabărei va avea loc luni, 3 iulie de la ora 10.00 la sediul Centrului de zi Micul Prinț iar înscrierile se vor face la sediul centrului pe principiul primul sosit, primul servit, existând 60 de locuri disponibile.

Programul este gratuit iar activitățile sunt organizate de un personal specializat (cu studii licențiale și masterale în domeniul asistenței sociale, psihologiei și pedagogiei), respectiv voluntari cu experiență.

Și în acest an, Centrul de zi Micul Prinț vă invită să descoperiți cele mai fascinante culturi ale lumii, continuând călătoria noastră înspre explorarea unor culturi cu mare impact modial, astfel încât fiecare săptămână va fi dedicată cunoașterii unei culturi. Ediția Taberei de Vară Micul Prinț 2017, este dedicată: dacilor, vikingilor, eschimoșilor, civilizației mayașe și civilizației nipone. 

Printre activitățile desfășurate menționăm: cineformum pentru descoperirea celor mai fascinante culturi; excursii, jocuri, quizuri, dansuri, olimpiade sportive, crafturi, tombolă și multă distracție. Petrece vara cu Micul Prinț și intră pe cel mai minunat tărâm al cunoașterii și al prieteniei!

Autor: Antonia Zavalic


Share
Ultima actualizare Vineri, 30 Iunie 2017 15:52