Salariul debutantilor din educatie creste de 3 ori, iar al cadrelor cu vechime, cu 80% Imprimare 1136 Afişări
Marţi, 02 Iunie 2009 08:25

Salariul cadrelor didactice debutante ar putea creste de trei ori, conform propunerii de grila de salarizare din Educatie, ajungand la peste 3.000 de lei, iar cel al celor cu vechime in sistem ar putea fi majorat cu aproximativ 80%, a declarat, luni, vicepresedintele FSLI, Simion Hancescu.

Vicepresedintele Federatiei Sindicatelor Libere din invatamant, Simion Hancescu, a declarat, luni, la finalul intalnirii de la Ministerul Educatiei ca cea mai mare crestere a salariului va fi pentru debutantii din Educatie, de la aproximativ 1.100 lei brut cat au in prezent la peste 3.000 lei, iar cadrele didactice cu vechime in sistem vor avea o crestere a salariului cu aproximativ 80%.

Pe de alta parte, Hancescu a spus ca sindicatele si reprezentantii Ministerului Educatiei au cazut de acord ca invatatorii cu studii de lunga sau scurta durata sa fie incadrati la fel ca profesorii.



La randul lor, reprezentantii 'Alma Mater' au precizat ca reprezentantii Ministerului au fost de acord cu propunerile federatiei, fara a spune exact unde se vor incadra cadrele didactice din sistemul universitar.

Vicepresedintele Federatiei Alma Mater, Nicu Barzoaca, a precizat ca preparatorii vor avea un salariu dublu, conform propunerii de salarizare.

Sursa: Newz.ro


Share