Batrana din Ieud arsa cu soda caustica este internata intr-un spital din Milano Imprimare 7975 Afişări
Vineri, 22 Mai 2009 12:12

Principalii suspecti, acuzati ca i-au platit pe tineri sa comita fapta, sunt sora femeii si sotul acesteia

Caz controversat la Ieud, unde o femeie in varsta de 71 ani, din localitate, a fost stropita intentionat cu soda caustica de catre doi adolescenti in varsta de 16, respectiv 17 ani, platiti, se pare, de sora victimei. Victima, care in prezent se afla internata intr-o clinica din Milano (Italia), a fost supusa la doua interventii chirurgicale, starea femeii fiind si acum instabila.

Vasile Barani, fiul victimei, sustine ca este vorba despre o razbunare explicata de unii sateni prin actele de vrajitorie pe care se presupune ca le-ar face batrana. "Cercetarile au relevat ca doi adolescenti au stropit-o pe victima cu soda caustica. Ei sunt cercetati pentru comiterea infractiunilor de vatamare corporala. Acestia ar fi fost platiti cu 200 lei de catre doi soti din localitate pentru a comite fapta. Cei doi soti sunt cercetati pentru instigare la comiterea infractiunii de vatamare corporala", a declarat comisar Voichita Zehan, purtator de cuvant IPJ Maramures.

Satenii vorbesc pe la colturi despre caz.


Cumplitul caz de la Ieud a zdruncinat intreaga comunitate locala. Oamenii se feresc sa discute deschis despre subiect. "Nu pot sa spun nimic pentru ca imi este frica de ei. Au bani multi si pot sa imi faca rau. Prefer sa imi vad de treaba mea, desi nu e bine ce au facut ca doar sunt surori", spune o localnica. "Asa ceva nu am mai auzit in satul asta si cred ca nici in intreaga Romania nu s-a mai auzit. Ne-au facut de rusine la o lume intreaga. Femeia desfigurata era credincioasa. Cum sa faca ea vraji? Este imposibil asa ceva. Numai niste oameni usori la minte pot crede asa ceva", spune un alt localnic.

Sursa:InformatiaZilei.ro



Share