Sarea de la Coştiui se topeşte odată cu satul Imprimare 931 Afişări
Miercuri, 15 Aprilie 2009 10:20

În primavara lui 2005, satul Coştiui din Maramureş a stat sub ameninţarea dezastrului: hectare întregi de teren şi o jumătate dintr-un deal s-au scurs în subteran, în fostele mine de sare. Astfel, satul a fost pus în pericol - la un pas de a fi inundat - iar alimentarea cu apă sărată a băilor distrusă. Autorităţile au reacţionat şi s-au apucat de… plănuit. 

Singura schimbare faţă de momentul alunecării a fost o bandă avertizoare, împrejmuind locul periculos. Primarul Ioan Romaniuc spune că, în afara Direcţiei de Urbanism, care a interzis automat eliberarea de autorizaţii de construcţie în zonă, nimeni nu a făcut nimic. Nu s-a primit niciun ban. Localnicii, urmaşi ai foştilor mineri din ocnele de sare, spun că satul e găurit pe dedesubt, ca un şvaiţer, peste tot sunt galerii de mină ce se pot surpa, în urma infiltrării apei dulci ce corodează pereţii.
În 2006, la Coştiui, s-a deplasat un colonel din cadrul Inspectoratului de Situaţii de Urgenţă, venit de la Bucureşti. Tot nimic.

• Case de vacanţă pe buza dealului

Deasupra alunecării de teren/a prăbuşirii sunt două gospodării, din care oamenii nu vor să plece nicicum. Baca Elisabeta şi Baca Gyuri, cei care locuiesc în cele două case, spuneau:
"Nu plecăm de-acolo până nu ni se oferă o alternativă. Unde să plecăm? Putem să ne facem alte case? Cu ce bani? Asta e... Când ne-om duce, ne-om duce, n-avem ce face...".

Vasile Şpan, director al Direcţiei de Urbanism şi arhitect-şef al judeţului, explică: "S-a făcut atunci un proiect pentru o hotărâre de guvern prin care s-au cerut 3 miliarde lei pentru împrejmuirea zonei, pentru un studiu de ansamblu privind zona de risc şi drenaje prin care apa din pâraie să treacă pe lângă lac şi să nu mai alimenteze acea zonă. În plus, două foraje în subteran, în zona veche, să vedem cum stăm acolo. Banii n-au mai venit niciodată…

Sursa:GlasulMaramuresului.ro



Share