Liceenii din Şugău îşi plătesc abonamentul din buzunarul propriu | 877 Afişări |
Luni, 30 Martie 2009 10:52 |
40 de elevi din cartierul Şugău se confruntă cu o situaţie anormală. Pentru a se putea deplasa la cursuri în Sighet - o distanţă de 9 km - ei sunt nevoiţi să plătească abonamentul pentru autobuz din buzunarul propriu. Acestor elevi nu li se decontează costurile abonamentelor pe motiv că Şugăul este parte componentă a Sighetului. Motivaţia reprezentanţilor primăriei nu este justificată, atâta vreme cât elevilor care stau în Vadu Izei, la o distanţă de doar 6 km, li se decontează abonamentele doar din simplul fapt că Vadu Izei este localitate rurală. "Înţelegem că nu se decontează abonamentele pentru elevi de clasele I-VIII care merg la şcoală la Sighet, deoarece avem şi aici, la Şugău, o şcoală, dar nu putem fi de acord cu această discriminare la elevii de liceu. Dacă se poate pentru cei din Vadu Izei, ar putea fi posibil şi pentru cei din Şugău, doar dacă ar exista puţină bunăvoinţă. De exemplu, la Cluj-Napoca, elevilor li se decontează abonamentele şi pe raza municipiului", a spus Mircea P., părinte. sursa:glasulmaramuresului.ro
|