Afaceri cu "terenuri pentru tineri" | 1074 Afişări |
Miercuri, 25 Martie 2009 08:47 |
Deşi Ocna-Şugatag este o staţiune de interes zonal, n-a beneficiat de toată atenţia de care ar fi avut nevoie. Drept pentru care, deşi în mandatele trecute se tot vorbea de superinvestiţii şi superinvestitori, nu s-a concretizat nimic, ba oamenii acuză şi afaceri cu terenuri făcute în mandatul trecut. După plângerile făcute de localnicul Gheorghe Bălin, unul din cei care se considera îndreptăţit la o parcelă, dosarul se află în cercetarea poliţiei şi a procuraturii. În fapt, e vorba de 196 parcele de teren date pe Legea 15/2003, terenuri oferite tinerilor pentru a ridica o locuinţă. Din cele 196, doar 67 au ajuns la localnici, restul, la "tineri" din Baia Mare, Oradea, Timişoara, Bistriţa, Covasna şi de aiurea. Trebuie reţinut că localitatea e staţiune turistică şi că preţul arului de teren, anul trecut, era de 2.000-2.500 euro. • "Alţii au început să vândă" La primărie, Vasile Sas, primarul actual, recunoaşte că a aflat de situaţie şi că a cerut o verificare a situaţiei. "Aşa este, s-au dat mai puţine localnicilor decât celor din afară. Am cerut o inventariere… Mai ales că unii au început să vândă. Alţii, prin concesiune, au primit hectare şi n-au făcut nimic, decât o fundaţie. Dar, peste toate, ideea e că avem alte 93 de cereri, din 2008 încoace, de la localnici, neonorate anterior", spune primarul în curs. • "Prefectura nu a găsit nicio neregulă" Fostul primar, Mihai Ivaszuk, în mandatul căruia s-au dat terenurile, explică: "Sunt 207 parcele, din care 43 de 1.000 mp, concesionate, restul sunt date pe legea 15/2003. Noi am făcut un PUZ, am depus la prefectură, care n-a găsit nicio neregulă, a aprobat planul. Şi sunt 90 de localnici care au beneficiat, nu aveţi datele bune. Mai sunt cereri? Păi, mai sunt locuri, să facă plan şi să dea!", spune fostul primar. • Poliţia a început cercetările Situaţia se află în cercetare, în discuţie fiind şi două concesionări la un om de afaceri din Sighet, de 1,5 ha, cât şi la o presupusă benzinărie ce nu s-a mai făcut niciodată, de două hectare. În aceste cazuri, Primăria Ocna-Şugatag deja e în instanţă. Despre situaţie, la nivel de judeţ, subprefectul Dorin Buda explică:"PUZ-ul dat de comuna Ocna-Şugatag la prefectură nu prevedea atribuirea terenurilor, ci amplasamentul şi încadrarea, nu persoanele de pe listă". Sursa: Glasul Maramuresului |