Dascălii - bătaia de joc a guvernanţilor Imprimare 830 Afişări
Vineri, 20 Martie 2009 15:15

Cadrele didactice afiliate Federaţiei Sindicatului Liber din Învăţământ s-au săturat de "gogoşile" Guvernului Boc. În campania electorală, dascălii au fost amăgiţi cu tot soiul de promisiuni, de la aplicarea Legii 221/2008, conform căreia salariile personalului din sistem ar fi fost majorate, până la găsirea unor soluţii pentru demararea reformei în educaţie.

În cadrul unei întruniri a Colegiului Naţional al Liderilor Federaţiei Sindicatului Liber din Învăţământ de miercuri, s-au analizat problemele cu care se confruntă sistemul educaţional din România după trei luni de guvernare PD-L-PSD şi s-a constatat că nimic din ce s-a promis în campania electorală nu s-a aplicat.
"«Legea nr. 221/2008 va fi aplicată imediat după câştigarea alegerilor» - sloganul aducător de voturi pentru actuala coaliţie este tot mai departe de a deveni realitate. Neaplicarea acestei legi scoate în evidenţă dispreţul pe care îl manifestă clasa politică faţă de personalul didactic, categorie socio - profesională care continuă să fie discriminată, în comparaţie cu alte categorii de salariaţi bugetari", se arată în comunicatul FSLI.

• Nu se întrevede "luminiţa de la capătul tunelului"

Sindicaliştii spun că nu s-a făcut nimic pentru personalul didactic, şi, în plus, se doreşte acum eliminarea unui număr important de sporuri salariale, care ar adânci şi mai mult criza în care se află cadrele didactice. Potrivit reprezentanţilor profesorilor, nu se întrevede "lumina de la capătul tunelului" în sistemul educaţional, deoarece nu există un plan clar "de bătaie".

sursa:glasulmm.ro



Share