Legumicultorii şi producătorii ecologici nu au primit ajutoarele financiare promise Imprimare 787 Afişări
Joi, 19 Martie 2009 08:25

Fermierii care au înfiinţat în toamna anului trecut culturi agricole au primit fondurile promise prin ajutorul de minimis. Pentru că solicitările la nivel naţional au fost peşte aşteptări, Guvernul a suplimentat fondul cu 85 milioane lei, astfel că fermierii au putut intra în posesia a 200 de lei pentru fiecare hectar cultivat. În Maramureş, situaţia a fost diferită de cea la nivel naţional. În urmă cu doi ani s-au înfiinţat peste 6.000 hectare cultivate cu cereale, în special cu grâu, însă anul trecut, când au putut beneficia de acest sprijin, s-au înjumătăţit suprafeţele de teren lucrate. Oamenii au renunţat la însămânţarea terenurilor datorită neacordării subvenţiilor către agricultori. Lipsa banilor a împiedicat tot mai mulţi fermieri să lucreze pământul, mai ales după ce calamităţile naturale au făcut să scadă mult producţiile, proprietarii ieşind în pierdere.

După cum ne-a informat Virgil Ţânţaş, directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş, în toamna anului trecut s-au înfiinţat 3.612 hectare pentru care s-au aprobat 72.424 lei. Din această sumă au intrat în conturile fermierilor 333.916 lei, restul banilor fiind aşteptaţi în continuare de maramureşeni pentru că resursele financiare vor fi asigurate de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate de Uniunea Europeană pentru Ministerul Agriculturii pe anii 2008-2009. De asemenea, s-a aprobat şi ajutorul de minimis pentru sectorul legume-fructe şi agricultură ecologică, potrivit unei hotărâri guvernamentale din septembrie anul trecut. Pentru legume şi fructe au solicitat sprijin 828 de maramureşeni, pentru o suprafaţă de 1.065 hectare, în valoare de 1.402.342 lei. Până în prezent nu s-a achitat niciun leu. 
Situaţia este asemănătoare şi în cazul celor care au cerut sprijin pentru agricultura ecologică. În judeţ sunt 11 solicitanţi care nu au primit suma solicitată de 56.123 lei.

Sursa: Informatia Zilei 


Share