500 dascăli maramureşeni beneficiază de salarii de merit Imprimare 963 Afişări
Vineri, 13 Martie 2009 09:06

În acest an şcolar, au fost depuse peste 500 de dosare în judeţul nostru pentru obţinerea gradaţiilor de merit. Acestea au fost pentru prima dată analizate separat de către reprezentanţii Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş.

În urma comisiei paritare, s-au analizat dosarele, s-au comparat cele două liste şi s-a ajuns la un consens asupra cadrelor didactice care se vor bucura de acest beneficiu. Gradaţiile de merit se acordă pe o perioadă de patru ani şi reprezintă 25 % din salariu. De acest drept beneficiază 16 % din personalul didactic.

sursa:glasulmm.ro



Share