Actorii "s-au dat în spectacol" în faţa Prefecturii Imprimare 825 Afişări
Vineri, 13 Martie 2009 08:23

Ieri, în faţa Prefecturii Maramureş, aproximativ 30 de sindicalişti din cultură afiliaţi confederaţiilor Cartel Alfa şi BNS Maramureş s-au adunat pentru a protesta faţă de anumite legi pe care Guvernul Boc doreşte să le pună în aplicare. Pe o vreme ploioasă, actorii au lăsat scena teatrului şi au ales să dea o reprezentaţie pe "scena" Prefecturii.

Anul trecut, Guvernul Tăriceanu a decis să aducă modificări Legii 353/2007, mai ales în privinţa normelor de aplicare ale acestui act normativ. Actorii consideră că normele de aplicare ale acestei legi, stabilite de Guvernul Tăriceanu, sunt nepotrivite şi-i dezavantajează pe cei care muncesc în teatrele româneşti, unii fiind nevoiţi să-şi caute de lucru în altă parte.
"Este o lege care în primul rând nu se poate aplica, de aceea sindicatele au cerut abrogarea acestui act normativ. În principiu, această lege ne-ar avantaja, pentru că ne oferă salarii mai mari, ea nu poate fi pusă niciodată în practică.

Salariile se primesc în urma unei evaluări care trebuie făcută înainte, iar într-o instituţie de teatru nu poţi să anticipezi exact ce vei face peste un an", a explicat Dorin Griguţă, preşedintele sindicatului "Thalia" din Instituţiile de Teatru şi Cultură Maramureş.
El a adăugat că doleanţa actorilor este foarte clară: abrogarea Hotărârii Guvernului numărul 1672/2008 şi să rămână în continuare valabilă legea veche de salarizare. "Oricum, premierul Boc a anunţat că se lucrează la o lege de salarizare unică în sistemul bugetar, atunci chiar nu văd la ce mai foloseşte legea pentru care protestăm noi", a precizat Dorin Griguţă. În timpul protestului, sindicaliştii s-au întâlnit şi cu Sandu Pocol, prefectul judeţului Maramureş, căruia i-au înmânat o scrisoare în care şi-au expus doleanţele. Programate pe durata unei luni întregi, protestele actorilor se desfăşoară la nivel naţional.

sursa:glasulmm.ro



Share