Tinerii pot înfiinţa exploataţii agricole cu fonduri nerambursabile Imprimare 990 Afişări
Joi, 12 Martie 2009 08:51

Majoritatea celor care lucrează în agricultură sunt persoane vârstnice. Tinerii s-au îndreptat spre alte munci, mulţi dintre ei fiind plecaţi pentru un trai mai bun în străinătate. Din păcate, lucrurile merg prost şi în afara graniţelor, dar şi în agricultura noastră, care ajunge încet la “sapă de lemn”. Guvernanţii încearcă să mai salveze ce se poate oferind unele facilităţi acestei categorii de persoane, punând la bătaie Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013. Acest program pune la dispoziţia tinerilor fermieri fonduri nerambursabile în sumă totală de 337.221.484 euro pentru înfiinţarea exploataţiilor agricole prin Măsura 112 “Instalarea tinerilor fermieri”. Fondurile pot fi solicitate de la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) până la finele lui 2013. Fondurile nerambursabile sunt acordate pentru fermierii în vârstă de până la 40 de ani (neîmpliniţi la data depunerii cererii de finanţare).

 

Solicitarea fondurilor nerambursabile se face în baza unui proiect tip care include o cerere de finanţare şi documente specifice, prin care se prezintă şi dimensiunea economică a exploataţiei. “Pentru a dovedi că exploataţia agricolă are o dimensiune corespunzătoare care se încadrează în acest program, potenţialul beneficiar trebuie să prezinte documentul justificativ, respectiv Extrasul din Registrul Fermelor aferent suprafeţei pentru care se solicită fondurile nerambursabile”, a precizat directoarea APDRP Maramureş, Rodica Miclăuş.
Exploataţiile care se înfiinţează la începutul anului 2009 pot beneficia de fonduri nerambursabile într-o sesiune următoare celei actuale (3 decembrie 2008-27 martie 2009). Această situaţie nu este aplicabilă pentru fermierii care s-au înregistrat ca potenţial beneficiar la începutul anului 2009. De asemenea, limitarea privind depunerea proiectului în această sesiune nu este aplicabilă nici pentru exploataţiile care au fost preluate la începutul anului şi care au fost deja înregistrate anul trecut în Registrul Fermelor. Această situaţie este valabilă chiar dacă proprietarul respectivei exploataţii era altă persoană decât fermierul care solicită fonduri sau dacă acesta s-a înfiinţat ca potenţial beneficiar la începutul acestui an. Aşadar, nu se pot depune proiecte în această sesiune pentru exploataţiile care nu apar în Registrul Fermelor în anul 2008 pe numele fostului proprietar sau al actualului fermier. Fondurile nerambursabile acordate pentru instalarea tinerilor fermieri este de 10.000-25.000 euro pentru o exploataţie agricolă, în funcţie de dimensiunea economică a acesteia.

Sursa: Informatia Zilei


Share
Ultima actualizare Joi, 12 Martie 2009 09:08