"Războiul" sporurilor salariale Imprimare 809 Afişări
Miercuri, 11 Martie 2009 11:56

Sporurile din sistemul bugetar este una dintre cele mai arzătoare chestiuni care a pus pe jar aproape toate sindicatele din România. Sindicaliştii au sărit ca fripţi în momentul în care Guvernul Boc a luat decizia de a elimina sporurile şi indemnizaţiile din sistemul bugetar. Motivaţia acestei măsuri o constituie, în opinia Executivului, criza financiară.

Proiectul ordonanţei de urgenţă privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, prin care anumite sporuri sau indemnizaţii ar urma să fie sistate sau diminuate, a creat panică în rândul angajaţilor statului, confruntaţi cu perspectiva înjumătăţirii veniturilor. Prin tăierea a 20 dintre cele circa 27 de sporuri ale bugetarilor din administraţie, cum ar fi cele pentru cunoaşterea limbilor străine, iradiere sau pentru orele suplimentare, Guvernul speră să facă economii de peste 400 milioane euro în 2009.

• Discuţii fără rezultat

Sindicaliştii din sectorul bugetar nu au rămas pasivi la intenţia Guvernului de a reduce cheltuielile pe spatele bugetarilor şi au solicitat negocieri cu reprezentanţii Ministerului Muncii. Până acum, toate întâlnirile dintre cele două părţi nu au ajuns la niciun rezultat, iar sindicaliştii ameninţă că, dacă Ordonanţa care taie sporurile va intra în vigoare, vor organiza ample manifestări de protest. Ei sunt foarte supăraţi pe Guvernul Boc, care nu respectă nicio promisiune făcută în campania electorală.
"Cei care sunt la putere acum au făcut atâtea promisiuni în campania electorală încât ţi-e lehamite de câte tâmpenii pot debita acum. România ar fi trebuit condusă de un Guvern de tehnocraţi, şi nu de unul de diletanţi politici, care acţionează numai politic, fară să gândească lucrurile şi consecinţele deciziilor luate", a spus Mircea Ciocan, preşedintele CNSLR-Frăţia Maramureş.

sursa:glasulmm.ro



Share