Taxa auto va fi inlocuita in 2009 cu un impozit anual, aplicabil si la motociclete Imprimare 912 Afişări
Miercuri, 11 Martie 2009 07:56

Taxa de prima inmatriculare pentru autovehicule va fi inlocuita in 2009 cu un impozit anual, care se va aplica si la motociclete si va fi calculat in primul rand in functie de capacitatea cilindrica, a declarat ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi.

“Am sa vin cu niste modele deja aplicate in europa, ma refer la modelul german. La inmatriculare nu se va mai plati nici o taxa. Impozitul anual va fi calculat in primul rand in functie de cilindree si va fi introdus si la motociclete”, a precizat Nemirschi, la un eveniment Lexus.

Ministrul a spus ca noua lege va intra in vigoare anul acesta, “daca nu se poate pana in vacanta de vara a Parlamentului, in a doua sesiune sigur”.

Lexus a incheiat un parteneriat cu ministerul Mediului, prin care pune la dispozitia acestuia o limuzina Lexus GS 450h, automobil premium cu propulsie hibrida.

sursa:9am.ro



Share