Lacăt pe şcolile de arte şi meserii? Imprimare 1081 Afişări
Vineri, 20 Februarie 2009 09:26

Elevii de gimnaziu vor să-şi continue studiile la liceu, nu în cadrul şcolilor de arte şi meserii (SAM) - asta e concluzia unui sondaj de opinie efectuat de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş cu privire la opţiunile elevilor din mediul preuniversitar.

ISJ a realizat de curând un sondaj de opinie în rândul a 680 de elevi de clasa a VIII-a din şcoli de pe tot cuprinsul judeţului, atât din mediul urban, cât şi din cel rural. Aceştia au fost extrem de tranşanţi în alegerea tipului de unitate şcolară pe care o vor frecventa. Majoritatea a optat pentru liceu, în detrimentul SAM. Situaţia din Maramureş nu e singulară. "La nivel de ţară, elevii nu mai sunt atraşi de ideea de a-şi completa studiile la o şcoală de arte şi meserii, mai ales din cauza unei idei preconcepute, conform căreia elevii care ajung în astfel de unităţi şcolare ar fi inferiori celorlalţi", afirmă inspectorul Pavel Filip, purtătorul de cuvânt al ISJ Maramureş.
Pentru a fi în concordanţă cu doleanţele elevilor, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI) a hotărât diminuarea numărului de locuri de la SAM şi direcţionarea lor către licee.
La nivel naţional, absolvenţii de gimnaziu vor avea la dispoziţie cu 50% mai multe locuri la liceu faţă de anul precedent. MECI a stabilit numărul de locuri disponibile pentru anul viitor şcolar în învăţământul liceal. Acesta va fi de 221.000 de locuri, cu 71.000 mai multe decât în 2008, scrie Gândul.

• Mediile de admitere în liceu au crescut considerabil

În judeţul Maramureş, creşterea numărului de locuri din licee nu este semnificativă, dar exprimă dorinţa elevilor de a ajune la un liceu, şi nu la o şcoală de arte şi meserii (SAM). Potrivit inspectorului general adjunct Mariana Pop, în ultimii trei ani, tot mai multe locuri au fost destinate liceelor, în defavoarea SAM-urilor. Dacă în anul şcolar în curs, raportul de locuri disponibile în licee şi SAM era de 60%/40%, în anul şcolar 2009-2010 proporţia va fi de 70%/30%.
"Datorită tezelor cu subiect unic, mediile de admitere în clasa a IX - a au crescut considerabil, astfel că elevii care au obţinut note mari doresc să fie admişi la un liceu bun. Se creează o presiune mult mai mare pe licee decât pe SAM. De aceea, pe planul de şcolarizare trimis la minister sunt menţionate mai multe locuri în licee decât în SAM", afirmă Pavel Filip.

• SAM, pe ducă

Potrivit unor surse neoficiale, această scădere a interesului pentru şcolile de arte şi meserii poate avea consecinţe extrem de serioase. Una din ele ar fi chiar desfiinţarea acestor unităţi şcolare începând cu anul şcolar următor. Reprezentanţii ISJ nu au primit însă nimic oficial în acest sens, totul rămânând în acest moment doar la nivel de zvon.
"Nu ar fi exclus să se întâmple acest lucru, având în vedere că actuala modalitate de calculare a mediei de admitere - rezultatul la tezele unice plus media anilor de gimnaziu - îi permite elevului să se înscrie la liceu, dacă asta doreşte. Pe noi ne-ar putea afecta doar la numărul de elevi care ne va călca pragul, dar atât. Avem autorizaţie şi pentru învăţământ liceal şi suntem particulari", afirmă Viorica Bancoş, secretar-şef la Grupul Şcolar de Arte şi Meserii "Spiru Haret" Baia Mare.

Sursa: Glasul Maramuresului


Share