Petiţia Ad-Astra pentru cercetarea românească Imprimare 1188 Afişări
Marţi, 17 Februarie 2009 07:40

Bugetul cercetării pe 2009 rămâne în continuare la o treime faţă de cel de anul trecut, condiţii în care cercetare românească întră în faliment, abia acum când reuşise să se ridice copăcel în ultimii trei ani. Institute se vor închide. Parteneriate internaţionale vor fi abandonate, făcându-ne de râs. Cercetători vor fi disponibilizaţi. Candidaturile României la CERN şi Agenţia Spaţială Europeană sunt puse în pericol. Deşeurile nucleare de la Magurele riscă să nu mai ajungă în Rusia. Şi altele. În aceste condiţii, Asociaţia Cercetătorilor Români, Ad-Astra, lansează o declaraţie de presă şi o petiţie pentru transparenţă şi obiectivitate în administrarea cercetării româneşti. Semnează şi tu!

Petiţie pentru rezolvarea unor probleme importante ale cercetării din România

Solicităm ca evaluarea activităţii de cercetare din România să se facă în acord cu bunele practici internaţionale, pe baza rezultatelor ştiinţifice recunoscute de comunitatea ştiinţifică internaţională. Pentru majoritatea domeniilor ştiinţifice, acestea sunt reprezentate de publicaţiile în reviste indexate ISI.

Solicităm ca în România să nu mai fie recunoscute ca rezultate ale activităţii de cercetare, pentru acordarea de titluri ştiinţifice/academice sau justificarea cheltuirii unor fonduri de la bugetul de stat, publicaţii care nu sunt validate prin peer review de către experţi reprezentativi din comunitatea ştiinţifică internaţională. Acest gen de publicaţii includ articolele publicate în majoritatea revistelor locale, comunicările de la majoritatea conferinţelor naţionale sau pretins internaţionale la care comitetul de program este preponderent local, majoritatea cărţilor publicate în ţară. Pot exista excepţii doar pentru domeniile care au un specific naţional (cum ar fi limba şi literatura română).

Solicităm ca evaluarea activităţii de cercetare aplicativă şi dezvoltare tehnologică din România să se facă pe baza produselor şi tehnologiilor brevetate şi pe baza veniturilor obţinute din acestea.

Solicităm ca în România să nu mai fie recunoscute ca rezultate ale activităţii de cercetare-dezvoltare, pentru acordarea de titluri ştiinţifice/academice sau justificarea cheltuirii unor fonduri de la bugetul de stat, produse, prototipuri şi tehnologii care nu sunt brevetate sau care nu sunt comercializate.

Solicităm ca evaluarea prin peer review, pentru acordarea de fonduri de la bugetul de stat, a proiectelor de cercetare-dezvoltare cu bugete de peste 20 de mii euro pe an, sau a activităţii institutelor de cercetare-dezvoltare, cu excepţia celor din domenii care au un specific naţional, să fie făcută de echipe compuse din experţi de nivel internaţional, în majoritate străini, pentru garantarea obiectivităţii acestor evaluări.

Solicităm ca alocarea de resurse de la bugetul de stat pentru cercetare să se facă doar pentru acele instituţii şi grupuri de cercetători care au rezultate reale, de nivel internaţional, şi proporţional cu importanţa acestora.

Solicităm reducerea birocraţiei aferente activităţilor de cercetare, şi în special cea aferentă derulării granturilor, prin eliminarea formalităţilor inutile.

Solicităm ca personalul administrativ al institutelor de cercetare şi al universităţilor să fie în slujba oamenilor de ştiinţă, şi nu invers.

Solicităm transformarea sistemului actual de decontare a activităţii de cercetare într-un sistem modern de finanţare, adecvat cerinţelor Ariei Europene a Cercetării.

Solicităm implementarea unor programe care să sprijine reîntoarcerea în ţară a cercetătorilor români din străinătate.

Solicităm alocarea pentru cercetare, de la bugetul de stat, a minimum 0,8% din PIB, conform Legii cercetării, şi a minimum 1% din PIB până în 2010, conform angajamentelor luate de România faţă de Uniunea Europeană.

Pentru a vedea documentele pe care se bazează solicitările de mai sus şi pentru a putea semna potiţia, mergeţi pe siteul Ad-Astra.

 Sursa: Stiinta Azi


Share