Primarii de la sate trebuie să închidă gropile de gunoi de pe raza comunei Imprimare 2461 Afişări
Luni, 09 Februarie 2009 07:53

Autorităţile locale din Maramureş sunt obligate, conform actelor normative în vigoare, să ia măsuri pentru închiderea gropilor de deşeuri menajere din mediul rural, până în 16 iulie. Şi terenurile pe care au funcţionat gropile de gunoi vor trebui, la rândul lor, ecologizate.
Există toate şansele ca termenele impuse prin lege să fie prelungite, pentru că primarii au declarat deja că nu vor avea la dispoziţie fondurile necesare pentru a pune în practică o asemenea măsură. Comisarul şef al Gărzii de Mediu Maramureş, Călin Crişan, atrage însă atenţia că nerespectarea termenului menţionat va duce la aplicarea de sancţiuni contravenţionale. “Am reamintit autorităţilor locale care se află în această situaţie că au obligaţia de a găsi fondurile necesare pentru închiderea depozitelor de deşeuri menajere din mediul rural, care nu figurează între cele cu perioadă de conformare. E adevărat că şi pentru primării este un an greu din punct de vedere financiar. Tocmai de aceea există şanse ca politica în domeniu să fie revizuită. Totuşi, nu este vorba despre un efort financiar deosebit de mare, având în vedere că autorităţile trebuie să restrângă pe o suprafaţă cât mai mică depozitele respective şi să le acopere cu pământ”, a declarat Călin Crişan.

Potrivit autorităţilor de mediu, va trebui redus şi volumul total al deşeurilor din judeţ, prin colectarea selectivă a acestora. Deocamdată, deşeurile sunt colectate separate doar în municipiul Baia Mare şi în alte câteva oraşe din judeţ, iar deşeurile reciclabile sunt livrate unor firme specializate. Pe de altă parte, tot din acest an, deşeurile urmau să fie depozitate doar în cele două gropi ecologice special amenajate.

Proiectul a fost tărăgănat nepermis de mult, pentru că autorităţile au întâmpinat probleme la achiziţia terenurilor. În lipsa unei informări clare a ceea ce înseamnă de fapt depozitele ecologice, şi cetăţenii s-au împotrivit amenajării acestora. Totuşi, Călin Crişan vorbeşte despre posibilitatea amenajării a patru rampe de transfer, amplasamente în care se vor colecta deşeurile menajere cu mijloace de transport specializate, iar de acolo acestea urmează să fie duse mai departe, în depozitele regionale, unde se va face procesarea finală. Un lucru este cert: depozitele de deşeuri din mediul rural trebuie închise până la jumătatea lunii iulie a acestui an. Deocamdată comisarii de mediu au atenţionat doar autorităţile locale pentru a lua măsuri în acest sens. Din august însă, ei spun că vor face controale şi vor aplica sancţiuni contravenţionale acolo unde vor constata că termenul nu a fost respectat.

Sursa: Informatia Zilei 


Share