Anul turistic 2016 a debutat cu stângul în Maramureş Imprimare 574 Afişări
Marţi, 21 Iunie 2016 09:37

Temperaturile strică planurile proprietarilor de pensiuni din judeţul Maramureş. Sezonul turistic 2016 poate fi unul foarte bun dacă vremea va ţine cu turiştii sau poate fi unul foarte prost, dacă ploile vor face legea în această vară. Deocamdată, susţine primarul din Ocna-Şugatag, Mihai Ivaszuk, sezonul turistic 2016 nu a debutat sub cele mai bune auspicii.

„Este catastrofal cum arată sezonul turistic acum, la început. Avem turişti care s-au cazat deja aici în staţiune, peste 100 de persoane. Dar încă nu se poate face baie şi aşteptăm şi noi să vină timpul frumos. Acum copiii au perioada de examene şi părinţii stau cu ei pe acasă, dar odată terminate examenele şi înscrierile la facultate lumea va veni la Ocna-Şugatag. Să fie numai vreme frumoasă. Nu ştiu dacă cineva a făcut baie până acum în Ocna-Şugatag. Ori lumea pentru asta vine aici”, a declarat primarul din staţiunea maramureşeană.

Ivaszuk a precizat că numărul pensiunilor acreditate care au şi piscine a crescut în acest an. Dacă anii trecuţi s-a vorbit despre o criză a apei pe perioada verii în Ocna-Şugatag, mai ales de când pensiunile au şi piscine, acum apa nu va mai fi o problemă. Asta pentru că, susţin autorităţile locale, s-au făcut numeroase lucrări la sistemul de aducţiune a apei, fiind legate la sistemul central noi surse de apă.

„Eu sper că nu vom avea probleme cu apa în Ocna-Şugatag. Eu asta sper. Am mai legat un tău de sub Creasta Cocoşului, o sursă de apă nouă şi acum avem apă din belşug”,a concluzionat primarul maramureşean.

Sursa:infomm.ro


Share