Conectarea României la sistemul european de transport alternativ Imprimare 622 Afişări
Scris de Teofil Ivanciuc   
Luni, 25 Aprilie 2016 07:08

Ştiţi la fel de bine ca mine că unul dintre motivele rămânerii în urmă a României este infrastructura de transport deficitară, care nu este conectată optim la cea europeană, nici pe apă (pescajul Dunării nedragate corespunzător nu permite un trafic fluvial substanţial, iar portul Constanţa este excentric faţă de axele majore de transport), nici aerian (comparaţi aeroportul Henri Coandă al nostru, cu cei 9,2 milioane de pasageri transportaţi în 2015, cu aeroportul din Viena, utilizat anul trecut de 22,7 milioane de călători), feroviar (liniile distruse permit doar viteze de-a dreptul interbelice) sau rutier (cioturile noastre de autostrăzi nu duc nicăieri, nefiind cuplate cu autostrăzile Ungariei, Serbiei sau Bulgariei).

Din nefericire, nici sistemul de transport alternativ (desfăşurat cu mijloace ecologice,  neconvenţionale) nu se simte mai bine, ceea ce contribuie, de asemenea, la atragerea celor mai puţini turişti străini dintre ţările cu care ne putem compara.

Când spunem transport alternativ, ne referim în primul rând la potecile şi drumeagurile

„de ţară” care se pretează pentru mersul pe jos sau cu bicicleta, acest tip de infrastructură fiind cel mai uşor de realizat şi, totodată, cel mai ecologic.

În Europa acest sistem de transport devine din ce în ce mai la modă, atât în oraşe (vezi Paris, Londra sau Amsterdam) cât şi pe distanţe lungi, în spaţiul rural. Deocamdată, au fost create două reţele de drumuri care străbat întregul continent, de la Atlantic până în Rusia şi din Scandinavia la Mediterana.
1. Reţeaua Eurovelo, finanţată cu fonduri UE, cuprinde 15 rute întinse în 42 de ţări pe 70 mii km, destinate atât mersului pe bicicletă, cât şi celui pe jos. O rută din cele 15, EV6, Atlantic-Marea Neagră, trece prin România, urmând de la Porţile de Fier cursul Dunării (pe ambele maluri, atât bulgăresc cât şi românesc), străbătând apoi sectorul românesc al fluviului până la Galaţi, atingând Delta Dunării şi sfârşind pe malul Mării Negre, la Constanţa.

O altă rută importantă, EV11 (East Europe Route) pleacă de la Norkap, din nordul Norvegiei până la Atena, trecând prin Ungaria, pe traseul Szeged-Tokaj, paralel cu frontiera românească.

Un ultim traseu, EV13 (Iron Courtain Trail), porneşte de la Kirkenes din nordul Norvegiei, trecând prin Finlanda, Rusia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Germania, Cehia, Austria, Slovacia, Ungaria, Serbia, România, Bulgaria, Macedonia, Grecia şi terminându-se în Turcia, la Rezevo, pe malul Mării Negre. În cifre, EV13 are 10.400 km lungime şi străbate 20 de ţări.

Tronsonul românesc al acesteia (aproape identic cu cel al EV6) începe la frontiera sârbă pe care o urmează pe sectorul de uscat şi apoi pe cursul Dunării, între Jimbolia şi Drobeta Turnu-Severin, partea amenajată fiind doar cea care urmează cursul fluviului.

Deci, nimic la est, în Transilvania, nici o conexiune a Europei cu Ardealul, Maramureşul şi Bucovina şi nici cu Bucureştiul, capitala ţării şi principalul oraş turistic!

Pentru a înţelege importanţa şi atractivitatea acestui tip de infrastructură, exemplificăm cu cazul EV15, de pe Rinul German, care se estimează că va atrage în 2016 câteva sute de mii de ciclişti.
2. O altă reţea transcontinentală de poteci pentru mers pe jos sau cu bicicleta, este E Paths, un grup de 12 trasee de mare distanţă organizată de către European Ramblers Association (ERA, vezi http://www.traildino.com/), Asociaţia Europeană de Drumeţie, care reuneşte peste 60 cluburi de profil din 35 de ţări. Din cele 12 trasee ale reţelei, prin România sunt programate să treacă trei:

E3 (European long distance path 3) este cea mai importantă, fiind o variantă a legendarului Drum al lui Iacob, ruta de pelerinaj spre Santiago de Compostella, cel mai important drum de traversare est-vest al Europei în Evul mediu, străbătut şi azi de aproape 300 de mii de pelerini anual, având ramificaţii ce ajungeau încă din vechime până la Viena, Praga sau Budapesta.

Sursa: contributors.ro

 


Share