De azi se pot depune proiecte pentru fonduri nerambursabile Imprimare 2036 Afişări
Miercuri, 03 Decembrie 2008 11:38

Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Ioan Banc şi Dorina Vlad, director executiv adjunct, respectiv consilier superior în cadrul Departamentului Dezvoltare Rurală din cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Maramureş, ne-au informat de sprijinul agricol care se lansează de astăzi. Este vorba despre sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă prin care se pot obţine fonduri nerambursabile prin Măsura 141 “Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă. Beneficiari eligibili pentru sprijinul nerambursabil sunt persoane cu vârste de până la 62 de ani, care desfăşoară activităţi economice, în principal agricole. Astfel de persoane trebuie să mai aibă exploataţii agricole care au o dimensiune economică cuprinsă între 2.400 şi 9.600 de euro (dimensiunea economică este cuprinsă între 2 şi 8 UDE). Această valoare se stabileşte după o metodă determinată în funcţie de structura culturilor şi structura zootehnică.

Pentru a intra în posesia fondurilor nerambursabile, beneficiarii trebuie să aibă ferma pe teritoriul ţării. Să fie înregistrată în registrul fermelor sau în registrul agricol şi să comercializeze o parte din producţia obţinută. Dosarul care se depune la DADR Maramureş trebuie să conţină mai multe documente. Cererea de finanţare a solicitantului va fie însoţită în mod special de planul de afaceri, de altfel cel mai important document. Acesta se poate face de către un specialist consultant. Măsura se derulează pe o perioadă de cinci ani. În fiecare an, exploataţia primeşte 1.500 de euro, iar după o perioadă de trei ani de la acordarea sprijinului beneficiarul trebuie să demonstreze cel puţin progresele minime ale planului de afaceri depus la solicitarea sprijinului. Astfel, producţia agricolă destinată comercializării trebuie să înregistreze o creştere de 20%, iar dimensiunea economică a exploataţiei agricole să crească cu minim trei unităţi de dimensiune economică. În plus, beneficiarul trebuie să fi urmat un curs de pregătire profesională în raport cu proiectul depus. Cei interesaţi pot obţine informaţii pe siteul www.madr.ro, www.apdrp.ro sau la tel. 0262-213550, departamentul Dezvoltare Rurală din cadrul DADR Maramureş.
Sursa: Informatia Zilei


Share