În această săptămână, evreii l-au comemorat pe rabinul Israel Baal Shem Tov Imprimare 1207 Afişări
Sâmbătă, 30 Mai 2009 06:13

Israel Baal Shem TovÎn aceste zile, evreii sărbătoresc Shavuot, sărbătoarea primirii de către Moise a Tablelor Legii - cele Zece Porunci - pe muntele Sinai. Calendaristic, Shavuot este a 50-a zi de după Pesah (Paştele evreiesc). Este sărbătoarea primirii Torei (Hag Matan Torateinu), sărbătoarea săptămânilor trecute de la Pesah (Hag haShavuot), sărbătoarea primei recolte (Hag haKatzir), sărbătoarea primului fruct (Hag haBikkurim). De asemenea, evreii se referă la Shavuot ca “adunare solemnă” (Atzeret). 
Aceste denumiri descriu şi obiceiurile legate de Shavuot: mese festive, în care se consumă produse lactate, se recită poeme liturgice şi pasaje din Tora, iar casele şi sinagogile se decorează cu ramuri şi plante verzi. 
Printre bogatele momente festive ce ţin de Shavuot, în aceste zile este comemorat rabinul Israel Baal Shem Tov (1698-1760), cel care a generat mişcarea hasidică (ortodoxă) iniţial în Galiţia şi Maramureş, care ulterior s-a răspândit în întreaga lume. Născut în sătucul galiţian Okop, Israel Baal Shem Tov a rămas orfan de mic, fiind crescut de comunitate. La vârsta la care responsabilitatea comunităţii încetează, i-au fost oferite diferite slujbe în preajma sinagogii şi a şcolii, ceea ce i-a dat ocazia să studieze, ajungând curând un mare cunoscător al Torei şi al învăţăturilor rabinice. După o perioadă petrecută în Borşa, se stabileşte în localitatea ucraineană Medjiboj unde - în urma revelaţiei divine avută în Borşa - pune bazele mişcării hasidice care a revoluţionat lumea iudaică şi ai cărei adepţi au fost şi evreii din Maramureş, cea mai importantă dinastie de rabini hasidici - Teitelbaum - pornind de la Sighet şi mai apoi din Satu Mare.

Autor: Ioan J. Popescu

Sursa: Informatia Zilei 


Share