Sărbătoarea primăverii la Muzeul Satului Imprimare 949 Afişări
Scris de Sighet Online   
Marţi, 19 Mai 2009 16:00

INVITAŢIE – PROGRAM:

În peisajul Muzeului Satului Maramureşean, „satul nostru primordial”, organizăm sub genericul „EUROPA MUZEU Km Zero” simpozionul „Obiceiuri agro-pastorale la popoarele din zona central europeană”.

Simpozionul este dedicat Zilei Internaţionale a Muzeelor care are ca slogan anul acesta „Muzeele şi turismul”. Cu această ocazie vom omagia sociologul francez Claude Karnoouch, cercetător şi prieten al Maramureşului.

Manifestările se vor desfăşura în zilele de 23-24 mai 2009, cu următorul program:

Sâmbătă, 23 mai, Muzeul Satului Maramureşean – sala de conferinţe:

  • Ora 10.30 – Simpozion - „Omagiu sociologului francez Claude Karnoouch, prieten al Maramureşului”.

  • „Obiceiuri agro-pastorale la popoarele din zona central europeană”.

Participă muzeografi, cercetători, universitari din România şi ţările vecine.

Duminică, 24 mai, Muzeul Satului Maramureşean:

- Sărbătoarea primăverii în satul primordial

- Ora 10.30: - Deschiderea expoziţiei de proiecte privind Muzeul Satului Maramureşean.

- Ora 11.00: - Muzeul Satului Maramureşean: Deschiderea şi darea în circuitul de vizitare a gospodăriei de tip agro-pastoral Petrovai - Ilieş din Bârsana.

- Ora 12.00: - Dialog între culturi – zona de agrement din cadrul Muzeul Satului

Sărbătoarea primăverii: participă grupuri folclorice şi ţărani din satele maramureşene: Fereşti, Ieud, Strâmtura, Călineşti, Bârsana, Săliştea, Vadul Izei, Valea Stejarului, Săpânţa, Onceşti, Rona de Sus, Rona de Jos, Vişeul de Sus ş.a. Ansamblul Casei de cultură din Sighet, Clubul elevilor din Sighet şi grupuri etnice reprezentate în muzeu: evrei, maghiari, germani – ţipţeri, ucraineni – ruteni, rromi – ţigani din Vişeul de Sus, Poienile de sub Munte, Rona de Sus, Câmpulung la Tisa, ş.a. Muzeul nostru asigură cazarea şi masa participanţilor.

 Vă aşteptăm cu drag!

Director,

Dr. Mihai Dăncuş


Share
Ultima actualizare Vineri, 22 Mai 2009 08:39