Romano-catolicii îl sărbătoresc pe Sfântul Evanghelist Marcu Imprimare 848 Afişări
Vineri, 24 Aprilie 2009 06:42

În Noul Testament Marcu este amintit de 10 ori, fiind sărbătorit de Biserica Romano-Catolică în 25 aprilie. Mai întâi cu numele ebraic, Ioan, apoi cu numele roman de Marcu, şi de câteva ori sub numele de Ioan-Marcu. Este probabil că a murit în anul 14 al domniei lui Nero, anul 68 după Hristos.
O scriere de la jumătatea secolului al IV-lea ne spune că Sfântul Marcu, în ziua de 24 aprilie, a fost legat de gât cu o funie şi târât de păgâni pe străzile Alexandriei, în râsul şi batjocura mulţimii. Aruncat în închisoare peste noapte, în ziua următoare a fost supus aceloraşi chinuri, dar nu a mai rezistat mult şi a murit. Trupul i-a fost aruncat pe un rug aprins, dar creştinii au reuşit să-l sustragă şi să-i facă o înmormântare cuvenită sfinţilor martiri. Se spune că în anul 828 doi negustori veneţieni au reuşit să obţină trupul Sfântului Marcu şi l-au dus la Veneţia. Aici între anii 976-1071 s-a înălţat splendida bazilică veneţiană închinată Sfântului Marcu, autorul celei de-a doua evanghelii a creştinătăţii.
Între figurile simbolice pe care Apocalipsul le propune pentru cei patru evanghelişti, Sfântului Marcu i se atribuie leul, deoarece în Evanghelia sa scoate în evidenţă puterea dumnezeiască a lui Iisus, biruitor al duhurilor rele, al celor ce I-au voit moartea, a tot răul.

Sursa: Informatia Zilei

Share