Pr. prot. Vasile - Aurel Pop ne ureaza: Hristos a Inviat! Imprimare 1033 Afişări
Sâmbătă, 18 Aprilie 2009 23:00

Hristos a Inviat!Cu ajutorul şi binecuvântarea Părintelui Ceresc am plinit cele ale postului de patruzeci de zile, fiecare după puterile noastre. În Săptămâna Mare am retrăit Sfintele şi Mântuitoarele Patimi al Domnului nostru Iisus Hristos. Am aflat din nou că Domnul a fost trădat, a fost dat în mâna cărturarilor şi fariseilor şi apoi a păgânilor care l- au omorât prin răstignire, aşa cum Însuşi a grăit mai înainte. Apoi cei cu frică de Dumnezeu , Iosif şi Nicodim împreună cu femeile mironosiţe au îngropat cu toată cuviinţa pe Domnul, într- un mormânt nou săpat în piatră.

Mântuitorul lumii a îngropat odată cu El firea noastră omenească, pentru ca această fire supusă stricăciunii să devină nestricăcioasă. El şi-a asumat condiţia noastră de muritori: “ Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai Dumnezeu, ci s-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce “ (Filipeni 2, 6- 8), pentru a ne oferi, în dar nemurirea şi toate acestea din dragoste faţă de neamul omenesc.

Patimile, moartea şi îngroparea Domnului, şi nu numai acestea, vădesc bunătatea şi dragostea fără de margini a lui Dumnezeu faţă de om şi faţă de întreaga facere a mâinilor Lui :” Căci Dumnezeu aşa de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut, l-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”(Ioan 3,16 9). Ce mângâiere este pentru noi, ce suport neclintit este pentru viaţa noastră, să cunoaştem că Iisus Hristos ne iubeşte cu o iubire dusă până la suprema jertfă.

Hristos şi-a dat viaţa pentru noi, mărturie a unei iubiri supreme:” Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi: voi sunteţi prietenii Mei. Voi sunteţi prietenii mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc”( Ioan 3, 16 ). Iisus îi numeşte, pe Apostoli, prietenii Săi, şi prin ei pe toţi care vor crede în propovăduirea lor, până la sfârşitul veacurilor.

Pilda de iubire a lui Dumnezeu ne îndeamnă şi pe noi la iubire. Să fim împlinitori ai celei dintâi şi mai mari porunci, porunca iubirii : “ Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi “( Luca 10,27 ). Nu putem să despărţim iubirea faţă de Dumnezeu de iubirea faţă de aproapele: “ Dacă cineva zice:iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu pe care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său” ( I Ioan 4, 20- 21 ). Iubirea faţă de aproapele nostru este concretizarea iubirii noastre faţă de Dumnezeu, Cel ce ne copleşeşte cu dragostea Sa.

Prin moartea Sa, Fiul lui Dumnezeu, a pus hotar morţii, moartea n-a pus stăpânire pe El, ci dimpotrivă moartea a fost biruită pentru că a treia zi a înviat ca un Atotputernic, ca un învingător. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan în Prologul Evangheliei a IV – a scrie: “Într-Însul ( Cuvântul ) era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina în întuneric luminează şi întunericul pe ea n-a cuprins-o” (Ioan 1,4 ), adică, Cuvântul Întrupat vine şi “ pătrunde în imperiul răului din lume şi rămâne victorios”( Bartolomeu Valeriu Anania – Biblia sau Sfânta Scriptură, ediţie jubiliară a Sf. Sinod, Bucureşti, 2001, pag.1556). Hristos, Cuvântul Întrupat “…era Lumina cea adevărată, Care, venind în lume luminează pe tot omul”(Ioan1,9), or această lumină nu putea fi copleşită nici de imperiul sau întunericul morţii. Încuietorile cele veşnice ale iadului au fost sfărâmate, Raiul s-a deschis, moartea a fost îngenuncheată, definitiv biruită prin Învierea Domnului. Sfântul Apostol Pavel, slăvitul apostol al neamurilor scrie corintenilor, reluând cuvintele profetice:”… înghiţitu-s-a moartea-ntru biruinţă. Unde-ţi este, moarte, biruinţa? Moarte unde-ţi este boldul ? ( I Cor. 15, 54- 55 ).

Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne dă certitudinea că şi noi vom învia. Iisus Hristos “ Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat” este credincios făgăduinţelor făcute, cuvântul Său nu înşeală:” Nu vă miraţi de aceasta, că vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii, iar ce ce au făcut cele rele spre învierea osândirii” ( Ioan 5, 28- 29 ). Dacă păcatul neascultării săvârşit de Adam ne-a adus moartea , ascultarea şi smerenia desăvârşită a Lui Iisus, al doilea Adam, ne-a câştigat învierea. La slujba Învierii cântăm şi aceste cuvinte:” Ieri m-am îngropat cu Tine, Hristoase; astăzi mă ridic împreună cu Tine. Cel ce ai înviat”.

Mare şi de netăgăduit adevăr exprimă şi rugăciunea pe care o rosteşte preotul, în altar, în taină, ori de câte ori slujeşte Sfânta Liturghie:” Ca un purtător de viaţă şi mai înfrumuseţat decât raiul cu adevărat şi decât toată cămara împărătescă, mai luminat s-a arătat, Hristoase, mormântul Tău, izvorul învierii noastre “.

Pentru întreaga operă răscumpărătoare, să fie Slăvit Domnul Cel ce a înviat a treia zi din morţi, şi toţi cu bucurie să cântăm:”Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu- le”.

Pr. prot. Vasile- Aurel Pop


Share