Unde putem incadra spectacolul lui Tudor Gheorghe? In limitele normalului, am putea spune, asa cum ar trebui sa fie el, adica normalul: un concert in care toata sala (plina ochi) raspunde cu entuziasm provocarilor artistului, in care respira in acelasi moment cu acesta, in care rade si plange deopotriva, in care sentimentele si emotiile se dezlantuie in cel mai natural mod, in care aplauzele sunt refulari ale unei atmosfere coplesitoare de dramatism sau dimpotriva bucurie.

Maestrul Tudor Gheorghe, a daruit o alta lectie de cultura, din dorinta de a reconstitui izul mahalalei interbelice, evidentiind cu mare har componenta filosofica a pieselor din perioada de aur a culturii romanesti de atunci, dar tinand cont in aceeasi masura de partea nesofisticata, primitiva, care a ridicat de altfel muzica lautareasca la rangul de arta.

Spectatorii trec rapid prin stari extreme, Tudor Gheorghe daruind un manunchi de cantece de dor si jale, de iubire si de moarte, de viata si de bucurie, ale autorilor necunoscuti sau cunoscuti, din care il putem mentiona pe Anton Pann. Dramatismul realist si autentic prezent in versurile cantecelor, in special prin reconstituirea mortii sau a durerilor sufletesti din apropierea mortii a fost cu mai multa putere accentuat de interpretarea desavarsita a maestrului, creand in scurt timp o atmosfera apasatoare si incarcata.

Spectacolul este presarat si de umor, maestrul dezvaluind ironic parerea proprie despre emisiunile din ziua de astazi, in al carui format nu se incadreaza, exprimandu-si in acelasi timp regretul fata de disparitia emisiunilor autentice de cultura. In plus, interventiile maestrului dintre piese, oferind explicatii versurilor spre o mai buna intelegere, face ca publicului sa se afunde complet in atmosfera nefalsificata a mahalalei.

Maestrul a dorit prezinta publicului si o manea originala, demostrand ca trendul manelistic din ziua de astazi nu are nicio legatura cu adevaratul inteles al termenului.

Taraful care il acompaniaza pe maestru a impresionat prin tonurile veritabile si impecabil redate ale muzicii mahalalei interbelice, plina de acorduri bizantine, dar si ale folcorului nostru cu intonatii similare bocetului, facand ca perceptia asupra perioadei ce face obiectul spectacolului sa devina mai clara si mai intensa.

Prin acest eveniment, maestrul si-a atins scopul de a completa un ciclu de restituiri muzicale, propuse in special tinerilor si de a reda starea unei “lumi speciale, a durerii si a bucuriei, spre o mai dreapta cinstire a domnilor lautari: Zavaidoc, Gheorghe Motoi, Faramita Lambru, Dona Siminica, Romica Puceanu, etc.”.

Punand in valoare melodii pure, curate precum cele din spectacolul “Mahalaua Mon Amour”, Tudor Gheorghe a ridicat muzica pe un piedestal ca nimeni altul, educand cu har generatii intregi in spiritul artei si culturii.

Autor: Bogdan Teodorescu